Skip to main content

McCann şi Bogdan Enoiu, asociere pentru evenimente cu Adrian Thiess. Cel care l-a împuşcat pe Bin Laden şi şeful operaţiunilor vin la Bucureşti la prima conferinţă

 
American Heroes - McCann Thiess Conferences
American Heroes - McCann Thiess Conferences

Bogdan Enoiu

Publicitate

McCann Erickson, agenţia condusă de Bogdan Enoiu şi Thiess Holding (Adrian Thiess) s-au asociat pentru organizarea de conferinţe. Primul eveniment – American Heroes – îi aduce la Bucureşti, la sfârşitul lunii mai, pe militarii americani care au avut roluri cheie în cazul Osama bin Laden: coordonatorul operaţiunilor şi militarul care a declarat că a fost cel care l-a împuşcat pe terorist.

Detalii despre asociere şi despre eveniment, în continuare:

McCann Thiess Conferences vor fi „o serie de conferinţe pe teme de leadership, educaţie, sport şi inovaţie, prin intermediul cărora publicul român va putea să afle cum este văzută lumea din perspectiva unor eroi mondiali”.

„Este o asociere de concept, dar şi financiară. Contribuim împreună la organizarea evenimentelor şi, la fel, vom împărţi şi beneficiile”, a spus Bogdan Enoiu pentru Paginademedia.ro. “Sperăm să avem trei-patru evenimente în acest an”, a continuat el.

Militarii din misiunea de găsire a lui Bin Laden, la primul eveniment

American Heroes, A Leadership Lesson este primul eveniment al asocierii McCann/Adrian Thiess. Va avea loc pe 28 mai, la Willbrook Hall.

Cine vine:

  • Robert O’Neill - Team Leader, Naval Special Warfare Development Group - cunoscut datorită afirmaţiilor făcute în noiembrie 2014 conform cărora el este cel care l-a împuşcat pe Osama bin Laden în timpul raidului de la Abbottabad din 2 mai, 2011, dar şi datorită celor peste 400 de misiuni în cadrul cărora a deţinut poziţii de lider.
  • Scott Moore - US Navy SEAL Rear Admiral (ret.), Deputy Commander, Naval Special Warfare Command - care a coordonat echipele din timpul evenimentelor militare precum Desert Storm, Just Cause (Panama), ori a intervenţiilor din Bosnia, Mogadishu, Haiti sau 9/11. Este fost comandant al Naval Special Warfare Development Group (DEVGRU), iar pe parcursul carierei a ocupat şi poziţiile de Director of Counter-Terrorism la National Security Council, respectiv Deputy Director for Special Operations la Pentagon.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus