Skip to main content

Serialul Urzeala Tronurilor va avea premiera în 170 de țări în același timp

 

game-of-thrones

Publicitate

Serialul Urzeala tronurilor va avea premiera, pentru prima dată, în peste 170 de țări și teritorii din toată lumea, în același timp cu difuzarea sa la HBO US, începând de duminică, 12 aprilie.

Fiecare dintre cele 10 episoade din sezonul 5 al serialului va fi difuzat simultan pe canalele HBO din întreaga lume.

Michael Lombardo, Președinte – HBO Programming: „Suntem încântați că partenerii noștri internaționali sunt gata să aducă Urzeala tronurilor, unul dintre cele mai iubite seriale de televiziune din lume, în întreaga lume, la aceeași oră la care serialul este difuzat la HBO în Statele Unite. Va fi un sezon grozav.”

Printre rețelele HBO participante se numără HBO Asia, HBO Canada, HBO Europe, HBO Latin America, HBO Netherlands și HBO Nordic.

Încă de la lansare, Urzeala tronurilor a devenit un fenomen global. Anul trecut, producția marca HBO a fost cel mai căutat produs de televiziune de pe Google și cel mai discutat serial pe conturile Facebook din Statele Unite. Mai mult, Urzeala Tronurilor a fost cel mai piratat serial timp de trei ani la rând (detalii, AICI).

Primul episod va fi disponibil fără abonament și pe HBO GO, începând cu 13 aprilie.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu