Skip to main content

Tolontan, somat de avocații The Group să scoată o postare de pe blog

 

Tolontan GSPUPDATE. Mihaela Nicola, CEO The Group,. a declarat pentru HotNews: "Confirmam ca am demarat procedurile legale impotriva celor care, prin incalcarea legii, au cauzat prejudicii agentiei noastre".

Publicitate

Jurnalistul Cătălin Tolontan a fost notificat prin avocați de grupul de comunicare The Group să scoateă de pe blogul tolo.ro o postare. Este vorba despre o postare preluată de pe pagina de Facebook a lui Teddy Dumitrescu, șeful grupului Publicis, în care acesta scria că Elena Udrea ar fi dat licitații trucate de comunicare de la Ministerul Turismului către The Group. La scurt timp după ce postarea a apărut în presă, Dumitrescu a șters-o de pe pagina sa de Facebook.

„Inițial, Szigheti (n.r.- proprietarul The Group) n-a vrut să pornească un proces, explicîndu-le oamenilor săi revoltați că ”nu acesta este stilul nostru”. Dar, după consultarea clienților, unii dintre ei l-au chemat special ca să discute tema, și pentru că în interiorul The Group angajații inistau ”să se termine cu genul acesta de acuze la adresa muncii noastre”, Zoltan Szigheti a decis să-i dea în judecată pe Teddy Dumitrescu și pe Publicis, nume din elita mondială a publicității”, a scris Tolontan pe blogul său.

Mai mult, aflați în procesul de preconstituire de probe, avocații de la ”Trăilă, Statuat, Almășan, Albulescu” amenință că vor da în judecată blogurile și siteurile dacă nu retrag relatarea postării pe care Teddy Dumitrescu a făcut-o pe facebook, mai scrie Tolontan.

De menționat că și paginademedia.ro a tratat subiectul AICI.

Jurnalistul Cătălin Tolontan relatează că a fost notificat să elimine de pe site postarea lui Teddy Dumitrescu și să înceteze „publicarea oricăror materiale referitoare la The Group cu privire la aspecte similare (și nu numai), care sunt de natură să aducă grave prejudicii de imagine pentru The Group”.

„Foarte calm, răspunsul este: nu elimin nimic. Și, tot calm, abia aștept să ajungem cu acest dosar în instanță. Nu mă refer la cazul afirmațiilor lui Dumitrescu, ci la cazul relatării afirmațiilor”, a scris Tolontan.

„Din momentul în care afirmația a apărut pe facebook, spusele sînt publice și natura lor nu se schimbă, adică nu devin mai puțin sau mai mult publice, dacă le preiau tolo, pagina de media, CNN sau nu le preia nimeni. Că Dumitrescu și-a retras postul de pe facebook e treaba lui, asta nu înseamnă că n-a existat”, a mai scris el.

„Ca sursă publică și în sens juridic, contul de facebook-ul lui Teddy Dumitrescu este egal cu tolo.ro și cu mediafax. E ca și cum Teddy Dumitrescu ar fi răspîndit fluturași la gurile de metrou, că toți am început așa meseriile. Cine s-ar fi putea gîndi că în 2015 poți acuza un ziarist dacă povestește purul adevăr și mai dă și o poză cu el? Trăim vremuri interesante.”, a mai notat Tolontan

Situația este foarte clar tratată în jurisprudența CEDO.

”Cerința ca jurnaliștii să se distanțeze sistematic și formal de conținutul unei citări care ar putea insulta terțe persoane ori le-ar putea provoca sau ar aduce atingere onoarei lor nu se conciliază cu rolul mass media de a informa publicul cu privire la faptele, ideile sau opiniile existente în societate la un moment dat (cauzele Thoma c Luxemburgului, Radio France și alții c Franței)” din ”Limitele libertății de exprimare” de Bozeșan, Călin, Mihăiță, Militaru și Pană.

captura
Postarea pe care șefii The Group o vor scoasă de pe blogul lui Tolontan

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Tonto e iar cu muschii la el. Nu degeaba e ziarist de sport, ca are muschi pe creier. blogul poate sa-l inchida inainte de a incepe un proces, ca, dupa, ar fi neplacut pentru tonto sa plateasca si despagubiri.
  • e clar ca au ceva de ascuns daca sar pe ziarist atatia! cand n-ai nimic de ascuns te doare la bascheti de una de alta care se scrie pe ici pe colo pe fb. e ca povestea cu dogtown a fiului lui oprescu, care dogtown ameninta toate publicatiile care scriau ca ceva nu-i in regula acolo cu procese. :( pana la urma s-a dovedit ca era o mare neregula acolo si se fura pe rupte pentru ca s-au desfiintat intr-o zi si au ucis toti cainii in doua zile. :( sper sa intre in vizorul DNA si furaciunea dogtown. respect, domnule tolontan, pentru ca nu te sperie amenintarile mai mult sau mai putin voalate.
  • Bravo tolo!
    ar fi interesant sa ne explice Mihaela Nicola ce lege ai incalcat preluand o postare a unuia din industrie!
    Sau nu le convine celor de la The Group cand cineva mai spune si adevarul!
    Oamenii care muncesc acolo *unii de buna credinta* si care sunt asa revoltati ar tb sa nu mai fie naivi si sa se intrebe

    de ce Zoltan nu le da banii integral pe cartea de munca
    cum de face firma profit mai mare decat orice companie de media cand dau preturi de dumping si comisioane de 1%!
    din ce fac profit / nu cumva au alte metode pe care clientii nu le verifica sau nu vor sa le verifice

Trimite un comentariu