Skip to main content

Actorul Patrick Dempsey a părăsit Anatomia lui Grey după 11 sezoane

 
Actorul Patrick Dempsey a părăsit Anatomia lui Grey după 11 sezoane
grey_s_anatomy

Patrick Dempsey, interpretul lui Derek Shepherd din Anatomia lui Grey, a părăsit serialul după 11 sezoane. Plecarea lui Dempsey a fost un șoc pentru fani, mai ales că se știa că acesta avea contract cu creatorii serialului până anul viitor.

Ieșirea lui Derek a avut loc în episodul difuzat joi seara în Statele Unite, numit „Cum să salvezi o viață”. Personajul lui Dempsey a părăsit serialul ca și alte vedete ale producției, și-a pierdut viața.

Publicitate

După ce a fost martorul unui accident de mașină, Derek le-a salvat viața celor implicați, după care a fost, la rândul său, implicat într-un accident. Acesta a fost dus la un spital în care doctorii nu aveau pregătirea necesară pentru a-l salva, așa că Meredith a fost nevoită să-l deconecteze de la aparate.

„Derek Shepherd este și va fi întotdeauna un personaj extrem de important pentru Meredith și pentru fani”, a declarat Shonda Rhimes, producătorul serialului de succes. „Nu mi-am imaginat niciodată că-mi voi lua la revedere de la McDreamy. Meredith și întreaga familie Grey’s Anatomy sunt pe cale să intre pe un nou teritoriu. Sunt posibilități infinite pentru ce ar putea să urmeze. După cum ar spune Ellis Grey (mama lui Meredith - n.r.): Caruselul se învârte în continuu", a mai spus Rhimes.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu