Skip to main content

Amendă de 30.000 de lei pentru Realitatea TV, după ce Rareș Bogdan l-a făcut pe Victor Ponta „impostor”, și după atacuri la adresa membrilor CNA

 
Amendă de 30.000 de lei pentru Realitatea TV, după ce Rareș Bogdan l-a făcut pe Victor Ponta „impostor”, și după atacuri la adresa membrilor CNA
Rares Bogdan

Consiliul Național al Audiovizualului a decis să amendeze cu 30.000 de lei postul Realitatea TV pentru limbaj injurios, pentru nedifuzarea textului unor sancțiuni, dar și pentru critici la adresa CNA.

Sancțiunea a fost făcută la propunerea Dorinei Rusu, membru CNA. Și Radu Călin Cristea a făcut o propunere de 60.000 de lei, dar care nu a întrunit numărul de voturi.

Publicitate

Consiliul a decis amendarea postului în urma unor sesizări pentru emisiuni din luna ianuarie și februarie. Una dintre ele a fost Deschide lumea din 18 februarie în care Rareș Bogdan l-a numit pe Victor Ponta „impostor”.  „Ați asistat azi la ultima zvâcnire a impostorului. Impostor care este încă premier al României. O rușine pentru această țară”, a declarat Rareș Bogdan în emisiune. Reacția lui Rareș Bogand a venit în contextul în care CNA discuta situația postului Realitatea Plus, deținut pe o altă firmă de Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru.

De menționat că în cuantumul sancțiunii s-a ținut cont și de faptul că postul nu a difuzat textul a unor sancțiuni de trei ori în 24 de ore de la comunicare, așa cum cere Legea Audiovizualului.

O altă emisiune avută în vedere de CNA a fost Jocuri de putere din 15 ianuarie, în care Rareș Bogdan a vorbit despre licitația pentru audiențele TV, câștigată de Kantar Media. „Suspiciune de corupție, pentru cine lucrează membrii CNA, cadou de sute de milioane făcut de CNA”, a titrat postul pe ecran în timpul emisiunii.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu