Skip to main content

Autorul controversatului documentar Romanians are coming vine în România

 
Proiectie Romanians are coming
Proiectie Romanians are coming

James Bluemel, autorul documentarului Romanians are coming, ajunge la finalul acestei săptămâni în Timişoara, la invitaţia Asociaţiei Documentelor.

Publicitate

În premieră pentru România, seria de documentare realizată de James Blumel pentru Channel 4 va fi prezentată integral în cadrul acţiunii Open Documentary Session 2015, care se va desfăşura vineri (24 aprilie), la Timişoara.

Proiecţia va începe la ora 20:00, la Centrul cultural Ambasada (str. Anton Seiller nr. 2, Timisoara), şi va fi urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri.

La începutul aceleiaşi zile, de la ora 10.00, asociaţia Documentelor va organiza şi simpozionul "Imagine şi prejudecată". În prezenţa lui James Bluemel, Florin Iepan şi analistul media Iulian Comănescu vor modera o dezbatere pe tema "imaginii României peste hotare în faţa prejudecăţilor, stereotipurilor şi realităţii", potrivit unui comunicat de presă remis Paginademedia.ro.

CONTEXT. Reamintim că seria de televiziune Romaninans are coming, difuzată în prima parte a acestui an pe teritoriul Marii Britanii, a creat controverse în rândul românilor stabiliţi în Anglia. Aceştia din urmă au demonstrat în faţa sediului televiziunii britanice, iar ambasada României la Londra a emis un punct de vedere oficial cu privire la această situaţie.

Au existat reacţii şi din partea echipei documentarului Wild Carpathia, care a criticat dur producţia TV Romanians Are Coming („Vin românii”), precizând că filmul este o ruşine pentru cinematografia onestă, simţindu-se „jenaţi” de ignoranţa şi prejudecăţile „colegilor britanici”.

Pe de altă parte, ActiveWatch şi alte şase organizaţii le-a mulţumit celor de la Channel 4 pentru primele două episoade din reportajul “Romanians are coming”, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • maria maria
    Pe asta-l mananca spinarea (:

Trimite un comentariu

sus