Skip to main content

DNA a extins urmărirea penală în cazul șefei CNA, Laura Georgescu. Procurorii o suspectează că ar fi obligat angajații să facă sesizări false

 
DNA a extins urmărirea penală în cazul șefei CNA, Laura Georgescu. Procurorii o suspectează că ar fi obligat angajații să facă sesizări false
laura georgescu

DNA a decis să extindă urmărirea penală în cazul Laurei Georgescu, președintele CNA. Aceasta a fost chemată la DNA pentru a i se aduce la cunoștință noile acuzații. Potrivit unui comunicat postat pe site-ul DNA, procurorii au decis să extindă urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu în formă continuată sau instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (17 acte materiale).

Publicitate

„Suspecta Laura Georgescu a fost cea care a instigat, în perioada 2013 - 2014, la întocmirea unor sesizări cu date nereale, în vederea înregistrării unor lucrări ce au intrat în analiza plenului C.N.A. și care au fost soluționate prin sancționarea a șapte posturi de televiziune”, se arată în comunicatul DNA.

Din comunicatul DNA:

  • În perioada respectivă, președinta C.N.A. Laura Georgescu a impus mai multor funcționari din cadrul instituției pe care o conduce, să întocmească sesizări ce conțin date nereale, iar ulterior a susținut respectivele sesizări false, prin demararea unor proceduri administrative care au avut ca finalitate sancționarea, cu amendă, a celor șapte posturi TV, unele dintre acestea fiind sancționate de mai multe ori.
  • În concret, modalitatea de lucru în cazul acestor sesizări false era bine pusă la punct, iar pentru a se crea aparența de legalitate în privința acestor sesizări, parte dintre ele au fost lucrate într-un fișier „word” care păstra coordonatele formularului de sesizare on line, existent pe site-ul CNA.
  • Pornind de la un asemenea formular, angajați ai CNA fie au completat respectivele sesizări cu date nereale, la instigarea suspectei Laura Georgescu, fie au participat indirect, înregistrând o dată calendaristică modificată, nereală sau au permis ca sesizările să fie realizate de pe calculatoarele lor.
  • Trebuie subliniat că, după redactare, aceste sesizări cu date nereale erau printate și înregistrate ca și cum ar fi fost preluate de pe mail-ul instituției, deși acestea, în mod evident nu erau transmise pe mail, însă reprezenta modalitatea prin care Laura Georgescu păstra aparența de legalitate a acestor sesizări.
  • În cazul sesizărilor identificate cu privire la cele 7 posturi TV, s-au inserat date nereale referitoare la identitatea persoanei care face sesizarea (nume, prenume, adresă de domiciliu, date de contact, etc.), sau chiar cu privire la momentul sesizării.
  • În conținutul unei astfel de sesizări, au fost inserate abaterile despre care suspecta Laura Georgescu a considerat că ar fi suficiente ca să ducă la sancționarea respectivului post, chiar dacă, în unele situații, faptele erau mai vechi și erau prescriptibile (se aplică termenul general de prescripție în materie contravențională – 6 luni).
  • Un alt aspect rezultat în timpul urmăririi penale este acela că, în cazul unora dintre aceste sesizări false, momentul conceperii lor și al înregistrării este anterior derulării efective a programului în legătură cu care se reclamă abaterea de la legea audiovizualului. În aceste condiții, este evident că se urmărea grila, se stabilea care program ar putea fi sancționabil și se proceda la redactarea sesizării, însă din neglijență, nu se modifica ora și rămânea menționată ora redactării care, așa cum s-a precizat, era anterioară difuzării respectivului program.
  • În cazul unuia dintre posturile tv sancționate, la momentul analizării cererii de prelungire a licenței, în cursul anului 2014, contrar metodologiei de până la acel moment, la dosarul constituit pentru prelungirea licenței, din dispoziția suspectei Laura Georgescu, au fost anexate mai multe sesizări false, anterioare acelui moment și care deja fuseseră soluționate prin sancționarea cu amendă, ceea ce a condus la o amânare a deciziei de prelungire pentru mai multe săptămâni. În tot acest timp, în spațiul mediatic s-a transmis că postul respectiv a rămas fără licență, ceea ce a afectat în mod direct activitatea acestuia.
  • Urmare a sancționării repetate și a neprelungirii licenței, în condițiile prezentate anterior, postului TV respectiv i-au scăzut încasările din publicitate, cu peste 600.000 lei.
  • În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane, angajați în cadrul Consiliului Național al Audiovizualului, în legătură cu întocmirea documentelor false sus menționate.
  • Suspectei Georgescu Laura - Corina i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • mi-amintit o intamplare interesanta de anul trecut: CNA a respins prin vot prelungirea licenței TarafTv. La urmatoarea sedinta, surpriza: CNA a votat din nou si a prelungit licenta. Dupa principiul "sa votam pana iese cum vrem noi" au comis o crasa ilegalitate. In aceeasi sedinta au amendar postul concurent (MyneleTv) cu numai puțin de 100.000 lei, amenda anulata ulterior de instanta.
    Nu vi se pare cusuta cu ata alba intamplarea???
  • Femeia asta nu are nicio limită. Nu își va da demisia nici acum. Sunt curios care sunt posturile TV amendate ilegal și dacă acestea vor lua măsuri împotriva CNA și împotriva individei.

Trimite un comentariu