Skip to main content

GALERIE FOTO. Cel de-al cincilea sezon din Urzeala Tronurilor a fost lansat ieri în 170 de țări. Primele patru episoade, piratate înainte de premieră

 
GALERIE FOTO. Cel de-al cincilea sezon din Urzeala Tronurilor a fost lansat ieri în 170 de țări. Primele patru episoade, piratate înainte de premieră
Urzeala tronurilor5

GALERIE FOTO. HBO a primit o nouă lovitură din partea internetului, înainte de lansarea noului sezon din Game of Thrones. Cu doar o zi înainte de premiera celui de-al cincilea sezon din Urzeala Tronurilor (Game of Thrones), primele patru episoade ale serialului de tip fantasy au ajuns pe site-urile pirat, scrie ziarul britanic The Guardian.

Înregistrările neautorizate ale noilor episoade au fost piratate în ciuda eforturilor depuse de Home Box Office (HBO), care a programat premiera noului sezon ieri, pe 13 aprilie, în 170 de țări din întreaga lume, tocmai pentru a descuraja această practică.

Publicitate

Din 2012 și până în prezent, serialul Urzeala Tronurilor, produs de HBO, se află pe primul loc în topul celor mai piratate producţii de televiziune pe internet, la nivel mondial.

Potrivit mashbale.com, primele patru episoade ale noului sezon din Urzeala Tronurilor au ajus pe site-urile de tip torrent prin intermediul unui număr redus de jurnaliști care au avut acces la ele înainte de premieră. Înainte de lansarea noului sezon, presa a primit spre vizioare, în format DVD, noile episoade.

"Din păcate, se pare că transmiterea celor patru episoade ale noului sezon Urzeala Tronurilor a venit din rândul unui grup ce avea aprobarea să le primească. Acum analizăm cum a avut loc această încălcare a condițiilor de vizionare", a declarat un purtător de cuvânt al grupului HBO, pentru Mashable.

Blogul TorrentFreak a raportat că primele episoade din noul sezon au fost descărcate de mai bine de 100.0000 de ori, de pe torenți, în primele trei ore de la apariția lor online.

CONTEXT. În urmă cu o săptămână, Greg Spence, producătorul serialului Urzeala tronurilor, își exprima îngrijorarea cu privire la distribuirea noilor episoade înainte de premieră.  El spunea atunci că pentru a evita fenomenul de piratare, odată cu transmiterea noilor episoade, editorii vor primi episoadele marcate (watermarked) și vor fi rugați ca după vizionare să șteargă fișierele din calculator.

GALERIE FOTO

  • Urzeala tronurilor 1
  • Urzeala tronurilor 2
  • Urzeala tronurilor 3
  • Urzeala tronurilor 4
  • Urzeala tronurilor 6
  • Urzeala tronurilor 7
  • Urzeala tronurilor 8
  • Urzeala tronurilor 9
  • Urzeala tronurilor 10
  • Urzeala tronurilor 11
  • Urzeala tronurilor 12
  • Urzeala tronurilor 13
  • Urzeala tronurilor 14
  • Urzeala tronurilor 15
  • Urzeala tronurilor5

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu