Skip to main content

Trei organizaţii de media, despre modificarea Legii audiovizualului: Membrii CNA nu trebuie demişi prin respingerea raportului de activitate. S-ar deschide porţile arbitrarului şi abuzului

 
dezbaterea cna
dezbaterea cna

ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent şi Convenţia Organizaţiilor de Media "consideră oportun" demersul celor două Comisii de Cultură ale Parlamentului de a modifica Legea audiovizualui, dar se opun propunerii de demitere a preşedintelui CNA prin respingerea raportului anual de activitate al instituţiei. "S-ar deschide porţile arbitrarului şi abuzului, aşa cum se întâmplă repetat în cazul TVR/SRR", argumentează cele trei organizaţii.

Publicitate

Cele trei organizaţii de media au semnat o scrisoare deschisă adresată preşedinţilor celor două Comisii de Cultură, Gigel Ştirbu şi Georgică Severin, prin care vin cu o alternativă la noua propunere legislativă.

"Propunem ca soluţie alternativă un mecanism prin care membrii Consiliului să aleagă şi să demită preşedintele instituţiei, cu votul a 2/3 din membri, iar Parlamentul să valideze aceste decizii. Practic, ar fi utilizat acelaşi mecanism prin care preşedintele Consiliului este numit, deci ar exista şi o coerenţa a legii. Cine numeşte să şi demită, iar Parlamentul să aibă doar rolul de a valida/invalida, exact ca la numirea în funcţie", se arată în scrisoarea semnată de ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent şi Convenţia Organizaţiilor de Media.

Paginademedia.ro vă prezintă, în continuare, conţintul scrisorii deschise.

"În atenţia dlui Gigel Ştirbu, preşedinte al Comisiei de Cultură, arte şi mass-media a Camerei Deputaţilor

În atenţia dlui Georgică Severin, preşedinte al Comisiei pentru Cultură, artă şi mijloace de informare în masă a Senatului

Stimaţi domni,

Am luat cunoştinţă de iniţiativa dvs. de modificare a Legii 504/2002, în urma blocajului în care se află instituţia de aproape un an. Considerăm oportun demersul şi suntem de acord că actualele prevederi legale sunt insuficiente pentru a preveni şi regla astfel de situaţii, prin faptul că nu definesc mecanisme de sancţionare şi remediere a unui management defectuos.

Organizaţiile semnatare se opun însă propunerii ca respingerea raportului anual de activitate să atragă demiterea din funcţie a preşedintelui Consiliului. Chiar dacă soluţia este mult mai blândă decât mecanismul similar prevăzut în legea de funcţionare a serviciilor publice de radio şi televiziune, ea deschide porţile arbitrarului şi abuzului, aşa cum se întâmplă repetat în cazul TVR/SRR. Preşedintele Consiliului poate fi, la un moment dat, o persoană care să deranjeze majoritatea parlamentară, ceea ce va creşte riscul de a fi demis şi retrogradat ca simplu membru prin respingerea raportului.

Propunem ca soluţie alternativă un mecanism prin care membrii Consiliului să aleagă şi să demită preşedintele instituţiei, cu votul a 2/3 din membri, iar Parlamentul să valideze aceste decizii. Practic, ar fi utilizat acelaşi mecanism prin care preşedintele Consiliului este numit, deci ar exista şi o coerenţa a legii. Cine numeşte să şi demită, iar Parlamentul să aibă doar rolul de a valida/invalida, exact ca la numirea în funcţie.

Experienţa ultimilor 20 de ani demonstrează existenţa unei înclinaţii cronice a partidelor politice de control al instituţiilor publice, astfel încât considerăm că este necesară ridicarea unor bariere legislative împotriva unor asemenea tentaţii. Modul în care a fost respins periodic raportul anual de activitate al Consiliilor de Administraţie ale televiziunii şi radioului public atunci când un partid nou venit la putere a dorit să îşi exercite influenţa asupra acestor instituţii ne-a demonstrat că acest mecanism nu este unul sănătos din punct de vedere democratic. De asemenea, apreciem că actuala situaţie din CNA este, în primul rând, efectul acestei nevoi compulsive a politicului de a controla activitatea instituţiei, prin desemnarea unor persoane care, de cele mai multe ori, plasează loialitatea faţă de actorul politic care i-a nominalizat mai presus decât interesul public pe care sunt mandataţi prin lege să-l servească.

Recomandăm mediului politic să evite pe viitor astfel de situaţii şi să nominalizeze persoane pentru componenţa CNA şi pentru CA-urile TVR/SRR în funcţie de criterii de competenţă şi integritate."

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus