Skip to main content

Horia Ghibuțiu, despre nimicologi, o specie care a acaparat media: "Nimicologul moderator e la fel de pertinent precum nimicologul invitat"

 
Horia Ghibuțiu, despre nimicologi, o specie care a acaparat media: "Nimicologul moderator e la fel de pertinent precum nimicologul invitat"
Horia Ghibutiu Guest

GUEST WRITER. "Se tot cântă prohodul presei în România, mai cu seamă al celei tipărite, deși gravitatea obștescului sfârșit al anchetelor și al investigațiilor făcute ca la carte de către oameni de meserie pălește în fața nașterii unei specii care a acaparat media: nimicologii", scrie jurnalistul Horia Ghibuțiu, invitat la rubrica Paginademedia Guest Writer. "Aceștia sunt peste tot, de la televiziunile de știri, deopotrivă moderatori și invitați, la nemăsuratul spațiu virtual din subsolurile cărora au evadat trolii, iar acum își dau cu părerea, cu nume, prenume și faimă de internauți, despre orice", continuă el în text.

Publicitate

Ghibuțiu:

"Presa în România a ajuns un mediu fertil pentru impostori, nepricepuți, pierde-vară, băgători de seamă. Va fi altfel, de bună seamă, când și în celelalte domenii totul va merge ceas."

Sunt nimicologi și nimicologi:

"Nimicologul moderator e la fel de pertinent precum nimicologul invitat, aidoma nimicologilor care, insist, la început erau în subsolul articolelor, iar acum au cotropit suprafața. La TV, singura regulă în ceea ce-i privește pe invitați (în cazul moderatorilor, n-a putut fi identificată niciuna până la apariția acestor rânduri) pare să fie faptul că au telefonul deschis când sună producătorii și, desigur, foarte mult timp liber. Aici e cheia imposturii: doar ei au timp berechet!"

Fpate sau comentarii?

"Sigur că e mai ușor să emiți o opinie decât să prezinți un fapt. Într-o situație ideală, care să știți că a funcționat o vreme în sfertul de veac în care am lucrat în presă, fapta trebuie, întâi de toată, aflată. Apoi, verificată. Documentată. După care, firește, prezentată riguros, obiectiv, convingător, incluzând câte puncte de vedere e necesar. Părerea, însă - mai ales într-o țară fără tradiția dezbaterii, ci doar a tonului ridicat cu care îi vâri pe gât celuilalt argumentul tău, fără să-ți pese ce are el de zis - e simplu de formulat când n-ai nimic de zis și nu știi mare lucru despre subiect.

O pitorească tradiție trecând prin „a vorbit țăranul Ion, că doar și el este om” și ajungând la introducerea favorită a marilor noștri fotbaliști, „părerea mea că”, a transformat spațiul public autohton într-un turn Babel în care nu se mai discută despre fapte, ci despre părerea unora despre părerile altora."

Horia Ghibuțiu, despre nimicologi, la Paginademedia Guest Writer:

De profesie nimicolog
Cum a pierdut, în media de la noi, fapta în fața părerii și unde s-a ajuns

Mijloacele de informare în masă din România au căpătat o reputație jalnică. Dacă apari în această zonă te plasezi într-un anturaj dubios, ceea ce-mi amintește de o anecdotă pe care mi-a povestit-o Ștefan Andrei, fost șef al diplomației române: cică un pui de ștab crescut în puf a ajuns într-o vacanță undeva la țară, iar bunica lui l-a tot îndemnat să se joace cu ceilalți copii până când prichindelul a acceptat, dar s-a întors cu țurloaiele rănite, puii de săteni nerespectând rangul de partid și de stat al părinților răzgâiatului. De pomină a rămas vorba plodului: „fir-ai tu să fii, mamaie, în ce anturaj m-ai băgat!”.

Poftiți anturaj: în presa română se întreabă dacă seismul din Nepal putea fi prevenit; pe burtiere scrie negru pe galben că Shakespeare și Cervantes au murit azi; înmormântarea mamei unei celebrități devine Breaking News, ba și subiect de dezbatere, la TV și online, la care participă oricine are vreo opinie (firește, cazurile în care cineva își declină competența sau apetitul de a comenta orice sunt excepții); un ziar de calitate folosește într-un titlu o denumire ce ar părea vulgară și în toaleta unei halte de navetiști; la prezentarea noii echipe de conducere a ICR, reprezentanții mijloacelor de informare în masă își vâră nasurile în reportofoane în timp ce restaurația își arată chipul hâd, orizontul întrebărilor fiind oricum limitat la „ce înseamnă pentru dumneavoastră?”, sau, eventual, întrebarea-încuietoare „ce proiecte de viitor aveți?”

Bine ați venit în media de la noi. Nu toată, evident, doar cea de succes!

Se tot cântă prohodul presei în România, mai cu seamă al celei tipărite, deși gravitatea obștescului sfârșit al anchetelor și al investigațiilor făcute ca la carte de către oameni de meserie pălește în fața nașterii unei specii care a acaparat media: nimicologii. Aceștia sunt peste tot, de la televiziunile de știri, deopotrivă moderatori și invitați, la nemăsuratul spațiu virtual din subsolurile cărora au evadat trolii, iar acum își dau cu părerea, cu nume, prenume și faimă de internauți, despre orice.

Sigur că e mai ușor să emiți o opinie decât să prezinți un fapt. Într-o situație ideală, care să știți că a funcționat o vreme în sfertul de veac în care am lucrat în presă, fapta trebuie, întâi de toată, aflată. Apoi, verificată. Documentată. După care, firește, prezentată riguros, obiectiv, convingător, incluzând câte puncte de vedere e necesar. Părerea, însă - mai ales într-o țară fără tradiția dezbaterii, ci doar a tonului ridicat cu care îi vâri pe gât celuilalt argumentul tău, fără să-ți pese ce are el de zis - e simplu de formulat când n-ai nimic de zis și nu știi mare lucru despre subiect. O pitorească tradiție trecând prin „a vorbit țăranul Ion, că doar și el este om” și ajungând la introducerea favorită a marilor noștri fotbaliști, „părerea mea că”, a transformat spațiul public autohton într-un turn Babel în care nu se mai discută despre fapte, ci despre părerea unora despre părerile altora.

Cum au apărut nimicologii și acest talmeș-balmeș general din media? Germenii imposturii s-au ivit imediat după Revoluție, pe fondul unei explozii mediatice: erau prea multe ziare și, ulterior, posturi de televiziune, iar resursele umane adecvate, într-o țară care încarcerase jurnalismul la „Ștefan Gheorghiu”, lipseau cu desăvârșire. Așa au fost produși pe bandă ziariști pe care nu i-a acreditat nimeni, nici măcar pirpiriile organizații profesionale, care acum nu mai există. Iar la televiziune, aceeași problemă: absența școlii temeinice de pregătire. Măcar acolo, s-a găsit o soluție – actorii, ajunși peste noapte prezentatori meteo sau de divertisment, pe criteriul că au dicție și sunt arătoși, înlocuiți, treptat, cu fete deosebit de arătoase, mai ales cele de la sport, a căror competență în domeniu e adesea suspectă.

În 2015, nu numai că sunt mult mai multe stații TV, în consecință, și foarte mult timp de emisie care trebuie acoperit, dar și un spațiu virtual care înghite tot, pasând aceeași știre multiplicată la nesfârșit după principiul telefonului fără fir, până când s-a ajuns ca producătorii de conținut să se nișeze, iar cei care-l reproduc, comentând știrea pe care n-au cules-o și nici n-au cercetat-o, să fie mainstream. Pentru ca peisajul să fie complet, au dat o mână de ajutor persoane aparent fără nicio ocupație, respectiv sindicaliști și politicieni, care au petrecut atât de mult timp în studiouri până când s-au transformat în oameni de televiziune. I-am cunoscut, credeți-mă, vorbesc din experiența de fost co-moderator al unei emisiuni-maraton.

Fascinant creuzet de neperformanță, habarnism și dat cu părerea fără să știi ce se petrece mai e și „directul“ la o stație de știri! Doar imaginați-vă că acum vorbeam o jumătate de ceas cu un secretar de stat de la agricultură despre programul „Rabla“ la tractoare (săracul om, ne mulțumea din suflet, era prima dată invitat să abordeze un subiect atât de ucigător de audiență și de interes), apoi venea un actor să vorbească despre rolul din „Francesca“. După, o oră cu o pedelistă-ministru, care epuiza tot ce avea de zis în șapte minte! Firește, după prima zi, nu s-a mai ținut nicio ședință de sumar, aflam invitații și temele doar cu o jumătate de oră înainte – ce să te mai documentezi…

Bref, în media, nimeni nu reglementeză nimic. Nimicologul moderator e la fel de pertinent precum nimicologul invitat, aidoma nimicologilor care, insist, la început erau în subsolul articolelor, iar acum au cotropit suprafața. La TV, singura regulă în ceea ce-i privește pe invitați (în cazul moderatorilor, n-a putut fi identificată niciuna până la apariția acestor rânduri) pare să fie faptul că au telefonul deschis când sună producătorii și, desigur, foarte mult timp liber. Aici e cheia imposturii: doar ei au timp berechet! Iar pe Net, orice blogger îi rîde în nas unui ziarist rătăcit în spațiul virtual, dându-i în cap cu accesările și vizualizările. Omițându-se, regretabil, că totul e la liber, iar măsurătorile ar conta cu adevărat, pentru public și pentru piață, dacă s-ar cere, să zicem, prețul unei pâini la accesarea unui site.

Fiind nelimitat, prin aportul Internetului, spațiul public nu poate fi ordonat nici măcar în țări cu tradiție democratică (zăboviți doar o clipă cu gîndul la procent, 95%, de comentarii cenzurate în media din Franța, în timpul acutizării unui conflict israeliano-palestinian). Iar baremul de competență pe care să-l dea oamenii de televiziune – angajați ori invitați, poartă în egală măsură responsabilitatea ținutei discuțiilor – e o utopie, chiar și în aceste vremuri, în care bâlciul femeii cu barbă și al înghițitorilor de săbii a ajuns în prim-plan, deși locul său e unde era odinioară, la margine de târg.

Cum îi șade bine unui nimicolog, îngăduiți-i și subsemnatului ca, în loc să propună vreo soluție (cu toate că rolul presei e să semnaleze, nu să rezolve, că doar nu e instituție de stat), să emită o părere. De fapt, e a lui Mircea Dinescu, spusă când a fost desființată Uniunea Scriitorilor, sub pretextul că era o instituție făcută după model sovietic, de parcă transportul funcționa în comunismul românesc după model suedez ori etica muncii avea măsură germană! Presa în România a ajuns un mediu fertil pentru impostori, nepricepuți, pierde-vară, băgători de seamă. Va fi altfel, de bună seamă, când și în celelalte domenii totul va merge ceas. Or, scuze pentru generalizare, vă vine în minte, repede-repede, ceva care merge cum trebuie la noi?

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Horia Ghibutiu, acest "degeaba" al presei romanesti. Foarte bun pentru insomniaci, ii vindeca de boala. In rest, ace, brice si varice.
  • Corectă analiză! Nimicologul, ca şi Nimeniologul de altfel, au invadat spaţiul media! Ziarele, Radioul & TV-ul, spaţiul virtual !!! Toate sunt pline de nimicologi şi nimeniologi !!! :-(
  • Corect analiză! Nimicologul, chiar şi Nimeniologul, au invadat spatiul media! Prin ziare, la Radio & TV, în spaţiul virtual !!! :-(
  • Si domnul Ghibuțiu ce a facut in presa romana ? ceva memorabil, bineinteles. Daca tot e de atat timp in presa scrisa, oare nu este si el vinovat ca a decazut prea in asa hal ?
  • O analiza pertinenta, dar solutia trebuie sa vina tot din interiorul breselei voastre. Solutia sau ... disolutia!

Trimite un comentariu