Skip to main content

TVR 2, grilă de vară cu filme alb-negru, de artă, de Telecinematecă şi româneşti

 
luminile orasului
luminile orasului

TVR 2 va lansa din 29 iunie o serie de filme dedicate cinefililor. Astfel, de la ora 16.00, la TVR 2 se înfiinţează un nou tronson dedicat, în exclusivitate, filmelor alb-negru.

Publicitate

În fiecare zi, de luni până vineri, aici va putea fi urmărită o colecţie de producţii cinematografice alb-negru, de palmares, realizate între anii 1930 – 1960 cu distribuţii de excepţie.

Este vorba de filme care au în distribuţie nume precum Cary Grant, Marlene Dietrich, Burt Lancaster, Gary Cooper, Jean Gabin, Jean-Paul Belmondo şi mulţi alţii – în producţii pentru toate gusturile (comedii, westernuri, filme de suspans sau poveşti de dragoste).

În fiecare luni seară, de la ora 23.10, Filmul de Artă aduce în această vară, atât producţii intervaţionale de gen, cât şi o serie de filme mari din cinematografia rusă. Dintre titlurile programate în această vară la TVR 2 amintim: Pescăruşul (1972), 12 Scaune (1972), Zilele Turbinilor (1976), Dramă la vânătoare (1978), Dragoste şi porumbei (1984), Asasinul ţarului (1991).

Miercurea, de la ora 20.10, Telecinemateca aduce săptămânal toate principalele producţii cinematografice de lung-metraj ale lui Chaplin, creaţiile sale ca actor sau regizor, precum: Luminile oraşului, Dictatorul, Goana după aur, Domnul Verdoux, Un rege la New York, Parizianca, Luminile rampei, Luminile rampei.

La sfârşit de săptămână, vinerea (de la 20.10 şi 23.10) şi sâmbăta (de la 14.10, 20.10 şi 22.30) TVR 2 va difuza producţii cinematografice de weekend, precum: Atingerea dragostei (cu Val Kilmer), Vicky Cristina Barcelona (cu Scarlett Johansson, Penelope Cruz), Visul unei nopţi de vară (cu Michelle Pfeiffer), Ochi catifelaţi (cu John Travolta), Ultimul joc (cu Kevin Costner) şi Vulturul legii (cu Robert Redford).

În plus, TVR 2 continuă şi în această vară ciclul duminica filmului românesc, programând filme ale creatorilor români în fiecare duminică, atât la prânz, mai precis la ora 14.10, cât şi seara, de la orele 20.10 şi 22.10.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Florin Florin
    fara publicitate, ceea ce este un mare castig la un film.
  • geo geo
    Chiar mi se par interesante propunerile celor de la TVR 2.
    Cu o obiecție.
    Nu știu cât de mulți telespectatori vor avea la ora 16.00
  • iulia1 iulia1
    TVR 2 un fel de TCM.

Trimite un comentariu

sus