Skip to main content

Circul de la WowBiz, pe masa CNA. Leo de la Strehaia, "avocatul" Kanal D. A încercat să-i înmoaie pe membrii CNA cu povestea vieţii lui: „Am fost promis de la 6 săptămâni şi m-am însurat la 13 ani”

 
Leo Strehaia CNA
Leo Strehaia CNA

Circul din emisiunea Wow Biz cu Leo de la Strehaia a fost explicat în faţa CNA chiar de ...Leo de la Strehaia. Mădălin Ionescu l-a adus în faţa forului chiar pe cel care a fost personaj principal în ultimele nouă săptămâni la emisiunea WowBiz, după ce 150 de sesizări au venit de la telespectatori pe adresa forului.

Publicitate

Leo de la Strehaia a încercat să-i înmoaie pe membrii CNA cu povestea vieţii lui: „Am fost promis de la 6 săptămâni şi m-am însurat la 13 ani”. Subiectul care a atras numeroase controverse: triunghiul amoros mamă - fiică - Leo de la Strehaia nici măcar nu a fost atins.

De ce? Membrii CNA nu aveau habar de ce s-a întâmplat în emisiune, pentru că i-a invitat la discuţii pe Mădălin Ionescu şi pe Leo înainte de vizionarea emisiunilor incriminate.

Forul a avut e ordinea de zi de astăzi mai multe ediţii ale emisiunii Wow Biz, care au atras un număr de 150 de sesizări din partea telespectatorilor. Forul nu a vizionat emisiunile în cauză, acceptând să-i audieze mai întâi pe reprezentanţii postului, Mădălin Ionescu, un reprezentant din partea juridicului dar şi pe Leo de la Strehaia. Acesta a recunoscut că este plătit pentru apariţiile sale la emisiunea tabloid de la Kanal D. „Credeţi-mă, au venit foarte mulţi ţigani, aproape din majoritatea familia mea, neamuri, şi trebuia ceva ca să pot să-i întreţin, să-i ţin aicea la Bucureşti pentru că stau la hotel”, a ţinut să explice manelistul.

Numărul sesizărilor primite la CNA pe tema WowBiz nu l-au impresionat pe Mădălin Ionescu: "Nu mă impresionează foarte tare. Reprezintă 0,00000001 la sută faţă de numărul celor care s-au uitat", a spus el.

Mădălin Ionescu:

„Am văzut că există un număr de sesizări. Personal nu mă impresionează foarte tare ceea ce am citit acolo. Cu siguranţă nu o să spun că unele sesizări par instrumentate şi nici că altele sunt cel puţin stranii, cum e cazul doamnei care spunea că fetiţa ei la 11 ani se uită la WowBiz. Nici n-aş vrea să menţionez şi să subliniez că pe parcursul celor două luni s-au uitat 12 milioane de români cel puţin o dată la această emisiune. Dacă am face un calcul, numărul sesizărilor reprezintă 0,00000001 la sută faţă de numărul celor care s-au uitat”, a ţinut să sublinieze Mădălin Ionescu la începutul discuţiilor.

Acesta a explicat că în cazul „serialului” cu Leo de la Strehaia, derulat timp de mai bine de două luni, a făcut acest subiect, „pe lângă conotaţiile legate de spectacol”, acesta a pornit de la practica comunităţilor de ţigani care îşi căsătoresc copiii foarte tineri. „Practic, povestea lui Leo de la Strehaia, reprezentantul unei familii de romi care a condus comunităţi întregi. De aici a pornit.”

Povestea lui Leo:

„Am fost promis de la 6 săptămâni şi m-am însurat la 13 ani”, l-a completat Leo de la Strehaia. Acesta a divorţat ulterior, după cum le-a povestit membrilor CNA.

„În sânul familiei s-au produs nenumărate drame pe care noi le-am identificat. I-am adus pe toţi membrii familiei care sunt personaje fabuloase, toţi au ceva incredibil. Familia supărată pe Leo de la Strehaia că a cheltuit banii pe femei. În rest, tot ce s-a întâmplat este real”, a mai spus realizatorul Wow Biz.

Acesta a vorbit şi despre „partea bună” a serialului de viaţă a lui Leo de la Strehaia: „Am primit mii de telefoane de la membrii comunităţilor de romi care ne felicită că în felul ăsta poate practicile de a căsători copiii de la vârste fragede se va opri.” Acesta le-a mai povestit membrilor că au trecut în timpul emisiunii şi prin momente grele şi că au identificat persoanele mai agresive din familia manelistului, pe care nu le-au mai invitat în emisiune.

El a fost şi cel care l-a introdus membrilor CNA pe Leo de la Strehaia: „E o premieră. V-am adus unul dintre invitaţii care au surprins România. Că o fi o poveste de proastă calitate sau de bună calitate rămâne de discutat, dar asta e viaţa lui şi să vă explice de ce.”

Leo de la Strehaia: „Am insistat şi eu ca să vin să vă explic aşa subiectul în câteva cuvinte. Pentru că eu sunt ţigan şi nu-mi e ruşine să spun treaba asta. Am fost însurat de la 13 ani. Când am crescut şi eu mai mare am încercat să-mi fac viaţa. Romii şi familia mea nu au înţeles că demult pe timpuri era treaba cu familiile să fie bogate, să nu... din cauza a avere. Din cauza asta se căsătoreau copiii la 13 ani. Când am făcut 18 ani am început să văd viaţa altfel, am vrut să-mi găsesc femeia care mi-o doresc eu şi tot am încercat. În schimb familia mea nu a fost de acord, ei tot susţin să mă împart cu fosta mea soţie.”

„Îmi cer scuze de reacţiile lor din platou. De foarte multe ori moderatorii emisiunii au încercat să-i oprească. Ei nu au fost învăţaţi la televizor, ei vin crezând că dacă vin invitaţi într-o emisiune ei rezolvă problema. Ei mă forţează într-un fel ca să pot să mă duc la Strehaia. Tot subiectul este foarte real”, a mai povestit acesta.

Monica Gubernat: „Domnu Leo, aveţi contract semnat cu Kanal D?”

Leo de la Strehaia: „O perioadă de vreo 2 luni de zile nu am avut, acum în ultimele săptămâni am avut contract pentru că, credeţi-mă, au venit foarte mulţi ţigani, aproape majoritatea din familia mea, neamuri, şi trebuia ceva ca să pot să-i întreţin, să-i ţin aicea la Bucureşti pentru că stau la hotel. Cu mine în casă dorm 15 persoane, plus în 10 camere la hotel.”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • viorel viorel
    Fiecare cu meseria lui, dar atentie Dom. Madalin, incepeti sa deveniti cam nesuferit .Daca aveti in gind ca sunteti vreun elevat si aveti raspunsuri la orice atac ,va inselati ,nu este vorba de porcaria de emisiune pe care o faci ,ci despre oameni pe care o vad.Va intreb????.....asa foame va este de va deranjati sa plecati de acasa ca sa faceti porcaria asta tv.Pentru mine sunteti un om decazut ,o marioneta care este condusa de un sistem prost pus la punct .
  • Gogu Gogu
    Cat de penibil poate fi omuletul asta, medelin ionescu... Asta aduna telespectatorii din fiecare seara, in mare parte aceiasi, normal. Si ii dau 12 milioane. Deci, cata paranoia are inmagazinata in capsorul ala cam sec? Asa minte si cu audientele in fiecare seara. Acum am inteles cum stringe el 12 milioane. Vai de capul nostru.

Trimite un comentariu

sus