Skip to main content

Comisia de Cultură din Senat, reacţie dură în cazul emisiunii La Măruţă: Gestul săvârşit de postul de televiziune Pro TV se situează în afara oricăror norme morale

 
set La Maruta
set La Maruta

Comisia de Cultură din Senat a  reacţionat ieri într-un comunicat faţă de prezentarea în emisiunea La Măruţă a tinerei violate din Vaslui.

Publicitate

„Goana după senzaţional şi audienţă a realizatorului de emisiuni tv Cătălin Măruţă, precum şi a postului care a găzduit emisiunea a făcut ca expunerea victimei să se extindă la nivel naţional prin dezvăluirea identităţii ei.”, se arată în comunicatul postat pe site-ul Senatului. În plus, comisia a cerut CNA analizarea de urgenţă a cazului.

De altfel, Consiliul s-a autosesizat chiar ieri, după cum paginademedia.ro a relatat AICI.

Cătălin Măruţă a reacţionat ieri printr-un punct de vedere trimis presei şi mai apoi în emisiunea sa de aseară, menţionând că Pro TV a avut un acord scris din partea tinerei din Vaslui şi a mamei sale pentru a apărea pe post.„Avem acorduri scrise pentru a fi filmate. Am făcut totul legal si informandu-le pe avocată, pe tânăra agresată şi pe mama ei în legătura cu intenţiile noastre”, se arată în punctul de vedere al lui Măruţă (pe larg, AICI).

Comunicatul integral, în continuare:

În seara zilei de marţi, 21 iulie 2015, am asistat la un fapt de o gravitate excepţională:

În cadrul emisiunii „La Măruţă”, difuzată de postul de televiziune Pro TV, a fost difuzat, în direct, un interviu cu eleva dintr-un sat din judeţul Vaslui victimă a unui viol în grup. Acest caz, care a revoltat opinia publică la nivel naţional, atât prin gravitatea infracţiunii comise, cât şi prin atitudinea sfidătoare a acuzaţilor, la care s-a adăugat şi impresia de clemenţă nejustificată a justiţiei, a avut drept consecinţă, pe lângă traumele fizice şi psihice inerente, expunerea victimei unui nemeritat oprobriu al comunităţii locale. Goana după senzaţional şi audienţă a realizatorului de emisiuni tv Cătălin Măruţă, precum şi a postului care a găzduit emisiunea a făcut ca expunerea victimei să se extindă la nivel naţional prin dezvăluirea identităţii ei.

Comisia pentru cultură şi media a Senatului consideră că gestul săvârşit de postul de televiziune Pro TV, pe lângă faptul că se situează în afara oricăror norme morale, constituie şi o încălcare flagrantă a prevederilor legale, inclusiv a Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, care interzice în mod expres difuzarea de imagini ale persoanelor aflate în situaţia de victimă, fără acordul acestora. Or, potrivit tuturor informaţiilor care ne-au parvenit, inclusiv celor furnizate presei de avocata victimei, acest acord nu numai că nu a existat, ci, dimpotrivă, a existat o promisiune fermă a realizatorilor tv conform căreia identitatea elevei nu va fi dezvăluită.

Protestând în mod vehement împotriva unor astfel de practici care dezonorează statutul profesiunii de jurnalist, cerem Consiliului Naţional al Audiovizualului investigarea urgentă a eventualei încălcări a normelor legale şi sancţionarea cu maximă asprime a vinovaţilor.

Este evident că răul comis nu mai poate fi reparat, dar o sancţiune exemplară va contribui, sperăm, la însănătoşirea mediului audiovizual din ţara noastră.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • pusa pusa
    maruta traieste pentru a asa ceva. Abjectiile lui nu se vor termina aici. Pentru un dram de rating el va calca peste cadavre. Nici nu stiu cum de-l mai suporta Andra, sau poate acasa e cu totul alt om? N-as prea crede. N-as dori nici unei familii din lume sa pateasca ce a patit familia fetei. Voaua v-ar conveni sa va arate cu degetul pe strada si se va zica : "ah, uite-i pe aia violati" sau ceva in genul asta? Dar dupa o indobitocire cu Elodia, indobitocirile celor de la Maruta, Abces direct, WOW Bizz, Capatos, totul pare parfum. Bahtalo Romania...avem mass media care o meritam. Copii nostri vor invata despre violatorii din Vaslui, Bianca Dragusan, Mutu la viitoarele ore de istorie. Asa cultura ne dati, asa culti vom avea (dar scuza e mereu "asta cere publicul")
  • mia mia
    geo ,dc scri ,,violentata,, /? esti si tu violator? sau pt tine este ,,cool,, sa faci misto de asa ceva.....
  • geo geo
    Despre ce vorbim?
    Și mama și fiica ”violentată” au fost de acord să apară pe post, chiar cu fața, ba au primit întreg carul de transmisie la ei , în casă, să se dea în spectacol...Cît privește partea cu ”difuzarea de imagini ale persoanelor aflate în situaţia de victimă, fără acordul acestora”, cei de Pro tv susțin că sunt ”acoperiți” de acorduri scrise...iar imaginile nu sunt luate cu camera ascunsă.

Trimite un comentariu

sus