Skip to main content

Laura Georgescu, președintele CNA, trimisă în judecată de DNA, alături de Narcisa Iorga și Viorel Hrebenciuc în dosarul Giga TV și al sesizărilor false

 
Laura Georgescu, președintele CNA, trimisă în judecată de DNA, alături de Narcisa Iorga și Viorel Hrebenciuc în dosarul Giga TV și al sesizărilor false
laura georgescu

Direcția Națională Anticorupție a anunțat că o trimită în judecată pe Laura Georgescu, președintele CNA, pentru abuz în serviciu și instigare la fals, potrivit unui anunț al instituției. Alături de aceasta au mai fost trimiși în judecată Narcisa Iorga, fost membru CNA, Viorel Hrebenciuc, fost deputat, și Gheorghe Ștefan, fostul primar din Piatra Neamț, cel care a și patronat televiziunea Giga TV.

Potrivit DNA, CNA a retras în septembrie 2013 licența Giga TV, post patronat de Gheorghe Ștefan. După acest moment, Narcisa Iorga, pe atunci membru CNA, l-a îndrumat pe Ștefan Gheorghe să apeleze la „cunoștințele sale din mediul politic, pentru a influența votul pe care ceilalți membri ai CNA urmau să îl dea cu privire la contestația pe care postul TV”.

Publicitate

Printre cei nominalizați de Iorga s-a numărat și fostul parlamentar Viorel Hrebenciuc. Astfel, Gheorghe Ștefan i-a solicitat sprijin lui Hrebenciuc.

Totodată, Laura Georgescu ar fi impus mai multor angajați CNA să întocmească sesizări cu date nereale, care au dus la sancționarea a 11 posturi TV.

Comunicatul DNA, în continuare:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată,

GEORGESCU LAURA - CORINA, președinta Consiliului Național al Audiovizualului (C.N.A), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- abuz în serviciu, (2 infracțiuni, din care una în formă continuată - 25 acte materiale),
- instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (25 acte materiale),

HREBENCIUC VIOREL, la data faptei deputat, membru în Comitetul Executiv Național al unui partid (organ de conducere și de decizie al partidului), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid,

ȘTEFAN GHEORGHE, la data faptei primar al municipiului Piatra Neamț, persoană ce controlează postul de televiziune GIGA TV, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la infracțiunea de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid,

IORGA NARCISA - CLEMENTINA, membru al Consiliului Național al Audiovizualului (C.N.A.), la data faptei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la infracțiunea de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 17 septembrie 2013, la propunerea Laurei Georgescu, președinta CNA, autoritatea națională în domeniul audiovizualului a decis, cu o majoritate de 7 la 4 (11 membri CNA prezenți), retragerea licenței audiovizuale pentru postul Giga Tv, controlat de inculpatul Ștefan Gheorghe.

În consecință, a fost emisă decizia nr.483/2013, în care, după o elaborată expunere de motive și considerații de natură tehnică, s-a hotărât că respectivul post TV a încălcat dispozițiile art.57 alin.1 lit.b teza 2 din Legea nr.504/2002 a audiovizualului, în sensul că a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licența audiovizuală, mai mult de 96 de ore, pentru orice motive imputabile titularului, singura sancțiune prevăzută de lege într-o asemenea situație fiind retragerea licenței.

Ulterior datei de 17 septembrie 2013, inculpata Iorga Narcisa – Clementina, membru al C.N.A., l-a îndrumat pe inculpatul Ștefan Gheorghe să apeleze la cunoștințele sale din mediul politic, pentru a influența votul pe care ceilalți membri ai CNA urmau să îl dea cu privire la contestația pe care postul TV respectiv intenționa să o formuleze.

În acest context, Iorga Narcisa a precizat pe cine anume dintre oamenii politici trebuie să îi acceseze și capaciteze, pentru ca aceștia, la rândul lor, să îi influențeze pe membrii CNA asupra cărora puteau să își exercite influența și autoritatea. În acest context, printre oamenii politici nominalizați de Narcisa Iorga, s-a numărat și fostul parlamentar Viorel Hrebenciuc.
Ca urmare a indicațiilor primite, inculpatul Ștefan Gheorghe i-a solicitat sprijin inculpatului Hrebenciuc Viorel, astfel încât acesta să se implice nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcționari din cadrul Consiliului Național al Audiovizualului (C.N.A) ca instituția să revină asupra deciziei prin care a fost retrasă licența pentru postul de televiziune respectiv.

În urma solicitării făcute de reprezentantul postului TV, inculpatul Hrebenciuc Viorel s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a o determina pe inculpata Laura Georgescu ca instituția pe care o conduce să revină asupra deciziei, folosindu-se de influența și autoritatea pe care le deținea, în calitatea sa de membru al structurilor de conducere din partidul din care face parte, respectiv membru al Comitetului Executiv Național, organul de conducere și de decizie al partidului.

Ca urmare a acestor acțiuni, după numai două săptămâni, la data de 1 octombrie 2013, s-a emis o altă decizie, nr.514/2013, prin care s-a revocat decizia anterioară (6 voturi pentru și 4 voturi împotrivă, din 10 membri prezenți), precizându-se doar că argumentele conținute în contestația depusă de postul de televiziune sancționat au fost admise, fără a se mai realiza o analiză tehnică sau să se țină cont dacă există un punct de vedere al specialiștilor din cadrul CNA, care să constate dacă susținerile din contestație sunt temeinice și legale.

Prin acțiunea sa, Georgescu Laura a contribuit la cauzarea unei tulburări însemnate a activității C.N.A., prin exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu și încălcarea dispozițiilor legale din domeniul audiovizual, ceea ce a permis funcționarea, în continuare, a unui post de televiziune căruia îi fusese retrasă în mod corect licența.
Astfel, au fost afectați implicit și ceilalți operatori de televiziune, atât sub aspectul concurenței neloiale, cât și a încrederii în corectitudinea desfășurării activității de către singurul organism abilitat să monitorizeze domeniul audiovizual și să aplice legislația specifică.

În perioada 2013 – 2014, în calitatea sa de președinte al C.N.A., inculpata Laura Georgescu a fost cea care a instigat, la întocmirea a 25 de sesizări cu date nereale, în vederea înregistrării unor lucrări ce au intrat în analiza plenului C.N.A. și care au fost soluționate prin sancționarea a 11 posturi de televiziune.

În acest sens, în perioada respectivă, președinta C.N.A. Laura Georgescu a impus mai multor funcționari din cadrul instituției pe care o conduce, să întocmească sesizări ce conțin date nereale, iar ulterior a susținut respectivele sesizări false, prin demararea unor proceduri administrative care au avut ca finalitate sancționarea celor 11 posturi TV, unele dintre acestea fiind sancționate de mai multe ori.

În unele cazuri, sesizarea a fost redactată și înregistrată înainte ca emisiunea reclamată să fi avut loc.
În cazul unuia dintre posturile tv sancționate, la momentul analizării cererii de prelungire a licenței, în cursul anului 2014, contrar metodologiei de până la acel moment, la dosarul constituit pentru prelungirea licenței, din dispoziția inculpatei Laura Georgescu, au fost anexate mai multe sesizări false, anterioare acelui moment și care deja fuseseră soluționate prin sancționarea cu amendă, ceea ce a condus la o amânare a deciziei de prelungire pentru mai multe săptămâni. În tot acest timp, în spațiul mediatic s-a transmis că postul respectiv a rămas fără licență, ceea ce a afectat în mod direct activitatea acestuia.

Urmare a sancționării repetate și a neprelungirii licenței, în condițiile prezentate anterior, postului tv respectiv i-au scăzut încasările din publicitate cu peste 600.000 lei.

Până în prezent, posturile TV afectate de deciziile inculpatei Georgescu Laura - Corina s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 2.296.200 RON.

În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpatei Georgescu Laura - Corina.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • dupa tot Scandalul asta, Laura va fi inlocuita cu altcineva la Sefia CNA, si sper ca acel altcineva sa dea mai multe amenzi antenei 3.

Trimite un comentariu