Skip to main content

“Tragedie. A murit.” Să moară presa care omoară oameni! Cazul Cotabiţă şi o poziţie tranşantă despre titlurile înşelătoare: “o culme a abjecţiei”

 
Cotabita titlu inselator 2
Cotabita titlu inselator 2

Cotabita titlu inselator 2

Publicitate

Totul s-a sfârşit. Ce veste a primit familia lui Cotabiţă“. „Înspăimântător. Medicii au făcut anunţul“. „Era inevitabil. Anunţul făcut de medici în urmă cu câteva momente“. „Veste teribilă despre Cotabiţă. Nu mai apucă...“. „Ultima oră. Te cutremuri!“. „Medicul spune că s-a sfârşit“. Sunt câteva dintre titlurile adunate de jurnalistul Cristian Delcea, de la Adevărul.

Sunt titluri adunate din aşa-numitele “cross-uri”: o casetă în care site-urile îşi promovează ştirile cu cel mai mare potenţial de trafic

Verdictul dat de Cristian Delcea celor care fac orice în foamea de clickuri este dur:

"Pentru ceea ce faceţi nu meritaţi nici un pahar cu apă“. “Ce a păţit Gabriel Cotabiţă în negura dintre viaţă şi moarte reprezintă o culme a abjecţiei în presă românească”, scrie jurnalistul.

Delcea remarcă mecanismul parşiv al înşelătoriilor:

Şi mai grav este că site-urile care răspândeau aceste grozăvii asezonau totul cu ştiri despre diverşi cântăreţi care mureau de bătrâneţe. În alte circumstanţe n-ar fi interesat pe nimeni că un saxofonist din America de Sud a făcut stop cardiac şi a murit, dar acum era un bun prilej pentru a aduna nişte mii de afişări în plus cu titlul: „Cântăreţul A MURIT. Medicii nu au mai putut face nimic“.

„Cazul Cotabiţă“ ne învaţă că şi noi, ziariştii, avem nevoie de reguli. Reguli care să omoare presa asta care omoară oameni, scrie Delcea. “Şi când spun „omoară“ nu mă gândesc numai la exemplele de mai sus. Presa poate să omoare în multe feluri: poate să ucidă cultural o generaţie întreagă”, completează el.

Cât despre autorii titlurilor din cazul Cotabiţă (dar exemple similare sunt nenumărate în presa online):

Cei care fac aceste mizerii sunt nişte nefericiţi eşuaţi prin redacţii de ziare şi televiziuni. Locul lor n-ar trebui să fie în faţa calculatorului.(...) Ei sunt editori!

Sunt atât de afundaţi în mlaştină încât nu-şi mai dau seama când ar trebui să se oprească. Au început cu ştiri ciudate despre cercetătorii englezi, au făcut paşi mărunţi către noutăţi şi informaţii la cald din lumea pornografiei, au început să scrie cu majuscule, să se trezească bizonul dacă nu e atent şi trece ştirea pe lângă el.

Şefii îi apreciază pe ziariştii ăştia pentru că în turele lor site-ul merge bine. Dacă îndrăzneşti să le spui că greşesc îţi răspund că publicul vrea asta (nu, publicul nu vrea să afle veşti despre morţi inventate) sau că, asta e situaţia, nu fac ei politica editorială (nu, asta nu e politică editorială, e diferenţa dintre un robot prost setat şi un om care-şi îngăduie o secundă de gândire înainte de a apăsa butonul „publish“).

Uneori lasă capul jos şi spun că au copii, rate şi alte necazuri, prin urmare au nevoie de bani. Răspunsul la aceste lamentări e următorul: „pentru ceea ce faceţi nu meritaţi nici un pahar cu apă“.

Articolul integral semnat de Cristian Delcea, pe site-ul Adevărul.

Titluri inselatoare

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Liviu Liviu
    Pagina de media, in calitate de ochi critic, ar fi putut sa updateze acest articol cu numele mizeriilor de dactilografi din spatele acelor "articole". Chiar nu ar strica un panou al rusinii pe undeva, updatat zilnic. Macar sa ramana numele respective pecetluite pentru Google, la o eventuala cautare ulterioara.
  • abdu rehab abdu rehab
    toti astia care scriu ca a murit Cotabita zic asta pentru ca nu au ce zice si vor sa mai vanda ziare. poate daca (FERESTE) sa ajunga din nou un actor sau cantaret la spital, sa vezi ce se mai sar toate ziarele cu titluri ca astea. obsedati nu alta......

Trimite un comentariu

sus