Skip to main content

Orange vrea să treacă pe locul trei pe piata de servicii TV prin satelit din Romania, înaintea UPC

 

Compania Orange și-a propus să treacă de pe poziția a patra, pe locul al treia între operatorii de televiziune prin satelit, a declarat Julien Ducarroz, directorul comercial al operatorului de comunicații.

"Am incheiat prima jumatate a acestui an cu 221.000 de abonati la serviciul TV prin satelit, ne dorim sa ajungem la 300.000 de abonati pana la sfarsitul acestui an, ceea ce este o tinta provocatoare si cu acest numar de clienti intentionam sa trecem pe locul trei in piata de servicii TV prin satelit din Romania", a declarat pentru Paginademedia.ro Julien Ducarroz.

Publicitate

Piața serviciilor DTH numără patru jucători, primii doi detașându-se la distanță de următoarele locuri. Telekom (cu rețeaua Dolce) este pe prima poziție, cu un număr de peste un milion de abonați. Este urmat de rețeaua Digi (deținută de RCS), cu 700.000-800.000 de abonați. Pe locul al treilea este UPC, cu rețeaua FocusSat, care înseamnă 312.800 de abonați.

Declarația oficialului Orange vine într-un moment în care UPC a înregistrat o ușoară scădere a numărului de abonați, având cu 12.000 mai puțini decât la începutul anului.

 

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Salut Petrisor! De FreeSat nu ai auzit? Sau nu conteaza firmele mai mici?! Mai documenteaza-te si apoi vi cu ....articole d'astea!

Trimite un comentariu