Skip to main content

Prima TV şi-a cerut insolvenţa. Când are termen postul TV deţinut de Cristian Burci. Trăsniţii îşi cer banii în instanţă

 
burci-qmagazine
burci-qmagazine

Societatea care operează postul Prima TV şi-a cerut insolvenţa, potrivit informaţiilor consultate de Paginademedia.ro.

Publicitate

Prima Broadcasting Group - compania deţinută de omul de afaceri Cristian Burci - a făcut o solicitare în acest sens la Tribunalul Bucureşti, la data de 6 august. Instanţa a stabilit termen pentru judecarea cauzei la data de 3 septembrie, potrivit datelor de Portalul Instanţelor de Judecată.

Compania solicită, de asemenea "cererea de suspendare provizorie a executarilor silite".

Pe rolul Tribunalului Bucureşti mai există o solicitare de intrare în insolvenţă pentru Prima Broadcasting, din partea companiei OMV Petrom Marketing.

Cererea de insolvenţă vine într-o perioadă dificilă pentru Prima TV, cu întârzieri de salarii, dar şi cu trimiterea unor angajaţi în concediu din cauza situaţiei delicate a canalului TV.

  • În ultimul an, mai multe vedete au părăsit postul deţinut de Cristian Burci sau au încercat prin tribunal să îşi încaseze banii. Mihai Găinuşă şi-a întrerupt anul trecut emisiunea Cusurgiii şi chiar a cerut insolvenţa Prima TV în instanţă. A renunţat la cerere după ce a obţinut o eşalonare a banilor.
  • Firma care produce Trăsniţii - Grig Chiroiu Media Company - încearcă rpin instanţă să îşi recupereze banii. Cererea a fost depusă deja la instanţă, în luna iunie, şi urmează să fie judecată.
  • Andreea Raicu a părăsit şi ea Prima TV, fără a da însă detalii despre motivele plecării.
  • Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR - ADA) are un proces deschis împotriva postului TV. Procesul are ca obiect "drepturi de autor şi drepturi conexe", fără a preciza suma exactă.

Prima TV a fost lansat de Cristian Burci în decembrie 1997, pe licenţa postului Amerom. În 2005, omul de afaceri a vândut postul către SBS Broadcasting. Burci mai deţine şi ziarele Adevărul şi Click, pe care le-a preluat de la omul de afaceri Dinu Patriciu.

Prima TV nu este singura companie deţinută de Cristian Burci care şi-a cerut insolvenţa.

  • După preluarea de la Dinu Patriciu, compania Adevărul Holding a intrat în insolvenţă, în toamna lui 2012. Principalul creditor ai companiei este o firmă controlate de Cristian Burci, Elida Media.
  • Agenţia de publicitate Media Direction şi-a cerut insolvanţa în cursul anului trecut. Oficialii grupului BBDO, din care face parte agenţia, declarau atunci pentru Paginademedia.ro că situaţia are o cauză mai veche: cazul Bigger Group – Marcel Străuţ, în urma căruia Media Direction a rămas cu o “gaură” de peste două milioane de euro.

Citeşte şi:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • adviser x adviser x
    Lidia Mihailescu,Ruxandra Macicas, Simona Mazilescu, Adela Harnagea, Razvan Enache, Nora Marcovici, Cristian Burci. Sunteti Pro Tv sau Antena 1 si doriti sa deveniti invizibili pe piata media? Nicio problema. Se rezolva! Angajati echipa de mai sus si in maxim un an veti deveni doar o amintire. Prostfesionistii audientelor sunt la un click distanta. Yes, they can!
  • turcu turcu
    Se schimba GARDA!!!

    Denisa Turcu a fost demisa din functia de administrator special la Adevarul Holding chiar de Burci.....in prima ei zi de vacanta:))))
    NU MAI EXECUTA ORDINELE???
  • Cristina Cristina
    În sfârșit o veste bună! Un post tv cu audiențe de toată jena. Emisiunile informative se doreau a fi o copie a celor de la Pro TV, cu care nu s-au comparat niciodată, iar emisiunile de divertisment sunt în mare parte penibile și trase de păr.
  • adrian nastase adrian nastase
    daca DNA-ul lucreaza, PSD-ul sta cuminte. prin urmare milioanele de euro pe care le trimiteau catre Burci s-au terminat.
  • Radu Radu
    Asa sunt astia de dreapta, oamenii de afaceri, isi cer insolventa.
  • cristi cristi
    Un ospatar care a distrus tot in drumul lui
  • maria maria
    Mereu au avut ca reper stirile de la pro tv, insa de geaba. Investitii 0, oameni in teritoriu care muncesc cu sculele lor, masinile lor....pretentii sunt, dar de oferit mai nimic....
  • burci burci
    umflatul acesta a dat afară profesioniștii și a păstrat lingăii, mediocrii și a adus o șleahtă de țărani semi-interlopi. e nespălat, habar nu are ce e aia televiziune, ședințele de redacție se desfășoară așa: de la editori până la producători trebuie să privească toți oftînd spre știrile Pro TV. cu burcică în frunte, firește, iar burcică oftează din burdihanul ăla grețos. era și timpul să îngroape hoitul Prima TV, că nu e decât un hoit care împute lumea televiziunilor.
  • simplu telespectator simplu telespectator
    Eh, ou sont les neiges d'antan... când puteai să vinzi 8-10-12 copii și să te „scoți" puțin din necazuri financiare cât ai zice "burci"!
  • Adrian Adrian
    Banuiam ca aici se va ajunge cu Burci. Care este si escroc si nepriceput. A reusit sa puna pe butuci ceea ce era nu demult a 3a televiziune din Romania!

Trimite un comentariu

sus