Skip to main content

HBO şi Game of Thrones, printre marii câştigători la gala Creative Arts Emmy Awards 2015

 
game of thrones
game of thrones

Televiziunea HBO a fost marele câştigător la cea de-a 67-a gală Creative Arts Emmy, care a avut loc sâmbătă seară, la Microsoft Theatre din Los Angeles, cu 29 de trofee, opt dintre ele fiind obţinute de una dintre cele mai celebre producţii ale sale, serialul "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones", scrie Mediafax.

Publicitate

Pe locul al doilea în topul televiziunilor cu cele mai multe premii Creative Emmy s-a situat NBC, cu 11 trofee, informează site-ul oficial al evenimentului.

Printre marii câştigători ai galei Creative Emmy, care precede ceremonia Primetime Emmy, s-au mai numărat producţia FX "American Horror Story: Freak Show", cu cinci trofee, producţia NBC "Saturday Night Live", cu patru trofee, şi producţia HBO "Bessie", cu patru trofee, mai notează Mediafax.

Serialul "Game of Thrones" a câştigat, printre altele, premii Creative Emmy pentru cel mai bun machiaj într-un serial, cele mai bune decoruri pentru o producţie fantasy, cel mai bun montaj pentru o serie-dramă şi cel mai bun montaj de sunet.

Producţia "American Horror Story: Freak Show" a fost premiată pentru cel mai bun machiaj într-o miniserie/ într-un film TV, dar şi cele mai bune costume într-o serie fantasy/ de epocă.

De asemenea, programul "Saturday Night Live" a fost premiat, printre altele, pentru cea mai bună regie tehnică şi cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură într-o emisiune TV filmată cu mai multe camere video.

În ceea ce priveşte premiile pentru interpretare, Bradley Whitford a câştigat premiul pentru cel mai bun invitat special într-un serial-comedie, pentru "Transparent" (Amazon), Margo Martindale a obţinut premiul pentru cea mai bună invitată specială într-un serial-dramă, pentru "The Americans" (FX), Reg E. Cathey - premiul pentru cel mai bun invitat special într-un serial-dramă ("House Of Cards", Netflix), iar Joan Cusack - premiul pentru cea mai bună invitată specială într-un serial-comedie ("Shameless", Showtime).

Despre Creative Arts Emmy Awards

Gala Creative Arts Emmy Awards, organizată în mod tradiţional cu o săptămână înainte de decernarea premiilor Primetime Emmy, este dedicată disciplinelor tehnice din spatele producţiilor de televiziune: regie artistică, imagine, coafură, machiaj, mixaj de sunet, montaj de imagine, coregrafie, montaj de sunet, efecte speciale vizuale, cascadorii şi altele. Alte premii sunt decernate în categorii precum animaţie, seriale non-ficţiune, reality-show şi actori cu statut de invitaţi.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus