Skip to main content

PRESA ÎN OFSAID. Ghibuţiu, despre cum "Cel mai neruşinat elogiu la adresa lui Oprea n-a apărut în EVZ"

 
Jurnal Horia Ghibutiu
Jurnal Horia Ghibutiu

PRESA ÎN OFSAID. “Cel mai neruşinat elogiu la adresa lui Oprea n-a apărut în Evenimentul zilei”, constată Horia Ghibuţiu, în Jurnalul unui ziarist fără jurnal.

Publicitate

Mai exact, observă Ghibuţiu:

“Cătălin Prisacariu de la revista „Kamikaze” a descoperit un pasaj care întrece servilismul probat sâmbătă de EVZ, când foaia de pripas a „Interesului naţional” l-a ridicat în slăvi pe plagiatorul cu vocabular precar Gabriel Oprea.”

Ce a descoperit Prisăcariu?

Un pasaj din revista Migraţia şi azilul, editată de Inspectoratul General pentru Imigrări, subordonat Ministerului de Interne, în care apare un fragment al chestorului Nelu Pop.

“Elogiul miliţianului bate tot ce am citit de la Revoluţie încoace (incluzând intervenţiile academicianului Răzvan Theodorescu la adresa iubitului său conducător Ion Iliescu)”, remarcă Ghibuţiu, care reproduce pasajul:

„De mult aşteptam… Şi Dumnezeu l-a adus la noi, la Interne, pentru a împlini şi ţine toate acestea, pe domnul GABRIEL OPREA – MINISTRUL OM! Şi poliţiştii, ca şi alte categorii profesionale, sunt oameni înainte de toate, şi la ei trebuie să fie loc de a-şi putea exprima şi trăi sentimentele de patriotism, de iubire faţă de neam şi ţară, cu toată demnitatea. Vă mulţumim domnule GABRIEL OPREA, Viceprim-Ministru pentru Securitate Naţională – Ministrul Afacerilor Interne – Prim Ministru Interimar – pentru redarea deminităţii cadrelor MAI. Sunt sigur că fiecare membru al familiilor de români au spus, după festivitatea din 26 iunie 2015, de la Miercurea Ciuc, în gând sau cu voce tare «Să-i dea Dumnezeu sănătate!», şi odată în plus cei din Ardeal. Iar noi, poliţiştii, alături de celelalte cadre ale ministerului nostru, vă raportăm domnule Prim Ministru Interimar şi vă spunem, ca oameni: ne bucurăm că, în sfârşit, avem un MINISTRU OM şi un OM MINISTRU. Cu mâna la caschetă, respect şi consideraţie deosebită, Inspector general, chestor principal de poliţie dr. Nelu POP“.

Remarca lui Horia Ghibuţiu vine în contextul în care Evenimentul zilei a publicat, sâmbătă, un articol cu titlul “Gabriel Oprea, ministrul în mandatul căruia s-a reuşit aducerea în ţară a lui Mohammad Munaf”

Din articolul EVZ:

"Revenit la cârma Ministerului Afacerilor Interne, la începutul anului 2014, Gabriel Oprea a reuşit, într-o perioadă relativ scurtă, să ia unele măsuri fără precedent în activitatea acestei instituţii, precum: drepturile şi beneficiile obţinute pentru militari, consolidarea relaţiilor cu Republica Moldova şi întărirea parteniaratelor cu SUA şi NATO.

După ce a fost şi ministru al Apărării – în perioada 23 decembrie 2009 – 7 mai 2012 – mulţi dintre militarii MApN au spus despre el că a fost cel mai bun conducător al MApN.

Potrivit multora dintre oamenii legii, este „cel mai iubit” de către poliţişti, datorită faptului că, în timpul mandatului său, ei au obţinut cele mai multe drepturi. Liderii de sindicat susţin, la rândul lor, că este un om de cuvânt şi au cele mai puţine critici la adresa sa, ca lider al instituţiei.

Activitatea lui Gabriel Oprea în fruntea Ministerului Afacerilor Interne a fost presărată de evenimente deosebit de importante pentru România. De exemplu, el a fost cel care a inaugurat, anul acesta, sistemul fix pentru detectarea materialelor nucleare şi radioactive, amplasat la Punctul de Trecere a Frontierei de la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”

Tot în anul 2015, vicepremierul Gabriel Oprea a susţinut în Parlament Noua Strategie Naţională de Apărare, cel mai important document programatic din punct de vedere al domeniului securităţii naţionale a României în actualul context regional de securitate."

Totodată, în urmă cu o săptămână, un fost publicist comentator al EVZ acuza ziarul de cenzură: "EVZ a considerat că nu poate publica un editorial care i-ar fi adus atingere generalului Oprea" scria Daniela Raţiu, după cum Paginademedia.ro a relatat aici:

Articolul din EVZ, aici.

Articolul din Kamikaze, aici.

Mai multe, pe HoriaGhibuţiu.ro

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • manuela manuela
    Deci avea dreptate fatuca aia colaboratoare ca i-au cenzurat materialul

Trimite un comentariu

sus