Skip to main content

Scările de pe strada Xenofon, pictate într-un proiect al agenției Initiative

 
Scările de pe strada Xenofon, pictate într-un proiect al agenției Initiative
Str. Xenofon by Initiative

Agenţia de media Initiative, parte a grupului Lowe, împreună cu artista Eva Radu, au “pictat” singura stradă în trepte din București, strada Xenofon. Potrivit unui comunicat de presă al Initiative, proiectul își propune "să redea o altă faţă străzii și să aducă o pată de culoare și bună dispoziție locuitorilor din zonă, precum și celor care ajung întâmplător în zona parcului Carol". Acesta este al doilea an consecutiv când treptele de pe strada Xenofon sunt pictate (galerie foto, AICI).

Publicitate

În urma reconfigurării design-ului de anul acesta, cele 70 de trepte ale străzii sunt pictate sub forma unei cascade montane. Proiectul a fost finalizat pe 30 august.

Alexandra Olteanu, Managing Director, Initiative:

„Este al doilea an în care aducem la viață strada Xenofon cu ajutorul baghetei Evei Radu și ne bucurăm să vedem că strada a devenit un punct de atracție în București. Dacă anul trecut design-ul străzii a reprezentat un tribut Bucureștiului, anul acesta ne-am dorit să realizăm un desen care să fie în armonie cu minunatul parc Carol aflat peste stradă. Obiectivul nostru a rămas același, de a oferi tuturor celor care trec prin zonă o pată de culoare și bună dispoziție."

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • mai nou hartista nu semai semneaza ca in tablori in coltul din dreapta jos ci in centru ”hoperei de arta” taxa de publicitate stradala ati platit, evazionistilor. ca ati scris firma mare cat o zi de post

Trimite un comentariu