Skip to main content

Aproape 2.000 de salariaţi şi foşti angajaţi, în procese de muncă cu TVR. Ei cer indexarea salariilor

 
tvr
tvr

Aproape 2.000 de salariaţi şi foşti angajaţi ai TVR aşteaptă verdictele la Curtea de Apel Bucureşti pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în procese prin care vor să li se majoreze salariile de bază cu indicii de creştere a preţurilor de consum, comunicaţi de INS, scrie Mediafax.

Publicitate

Această cifră a fost comunicată, astăzi, de Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind, într-un comunicat remis Mediafax.

Potrivit sursei citate, starea economică precară a Societăţii Române de Televiziune (SRTv) este consecinţa "accentuării politizării TVR", iar "exerciţiul administrării SRTv, asumat de un partid sau altul, s-a materializat într-un management politic". "Pe fondul presiunilor politice şi al deteriorării situaţiei financiare, alături de publicul telespectator, salariaţii au avut de suferit cel mai mult. Practic, salariile lor au fost îngheţate, fiind văduvite de indexările garantate de Contractele colective de muncă", spune MediaSind.

Conform comunicatului, la iniţiativa sindicatelor afiliate MediaSind din SRTv - Sindicatul 2002 din SRTv şi Sindicatul Lucrătorilor din Domeniul Audiovizual TV-R SIND - "au fost solicitate în justiţie aceste drepturi băneşti, pe care administraţia TVR a refuzat, ani la rândul, să le acorde angajaţilor săi".

Astfel, Tribunalul Bucureşti a recunoscut, pe 9 octombrie, pentru 233 de salariaţi/ foşti salariaţi ai SRTv dreptul acestora asupra creanţei istorice reprezentând diferenţele salariale rezultate în urma majorării salariilor de bază cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică aferenţi anilor 2008 - 2011 şi primului trimestru al anului 2012, conform Contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul TVR pe anii 2010 - 2012. De asemenea, instanţa a obligat TVR la plata către reclamanţi a sumei de 21.800 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată, onorariu de avocat. Decizia Tribunalului Bucureşti în acest dosar nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti, potrivit informaţiilor disponibile pe portalul instanţelor de judecată.

Pe de altă parte, cei mai mulţi salariaţi ai TVR - aproximativ 1.100 de persoane - sunt reprezentaţi în instanţă de Sindicatul pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR (SPUSTV), principalul sindicat din Televiziunea Română. Aceste alte procese aflate pe rolurile instanţelor au tot obiectul majorării salariilor lor de bază cu indicii de creştere a preţurilor de consum, comunicaţi de INS. Pe de altă parte, există şi angajaţi sau foşti angajaţi ai TVR care au dat în nume personal în judecată televiziunea publică, cerând acelaşi lucru.

"Noi avem un dosar mare, cu 720 de angajaţi, şi avem mai multe procese de câte zece angajaţi. Cu totul şi cu totul avem undeva spre 1.100 de membri de sindicat care au dat în judecată Televiziunea Română. Până în momentul de faţă, decizii definitive s-au dat doar în patru procese de câte 10 angajaţi, trei au fost câştigate şi la Curtea de Apel, iar unul a fost piedut", a declarat Dragoş Bocanaciu, preşedintele SPUSTV, contactat astăzi de agenţia Mediafax.

În cazul dosarului cu 720 de salariaţi ai SRTv, Tribunalul Bucureşti a admis, în martie 2015, cererea de chemare în judecată şi a dispus obligarea Televiziunii Române la majorarea salariilor de bază ale acestora începând cu 7 aprilie 2012, cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de INS aferenţi anilor 2008-2011 şi primul trimestru al anului 2012. Decizia instanţei în acest caz nu este însă definitivă.

"Am câştigat, dar instituţia a făcut apel, iar data apelului nu a fost stabilită încă", a explicat Dragoş Bocanaciu.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus