Skip to main content

Click TV iese din grila postului Prima TV. Ce se întâmplă cu prezentatorii

 
Alexandru Constantin si Diana Bart
Alexandru Constantin si Diana Bart

Emisiunea Click TV iese de luni din grila postului de televiziune Prima TV.

Publicitate

Realizatorii emisiunii, Diana Bart şi Alexandru Constantin, vor prezenta o nouă emisiune, Focus Magazin. Noul program - tot unul momden - va fi difuzat zilnic, de luni până sâmbătă, de la ora 19.30, după principalul jurnal de ştiri al postului.

Directorul de programe al Prima TV, Răzvan Borş, spune că decizia a fost luată în urma unei "analize detaliate".

„Vrem să oferim mereu publicului Prima TV un conţinut de înaltă calitate, care să fie accesibil şi adaptat nevoilor sale de consum. Analizăm constant feedback-ul primit de la telespectatori şi adaptăm oferta noastră de programe, cerinţelor lor.”

Despre ce va fi Focus Magazin? Emisiunea va fi orientată tot pe zona de ştiri mondene, cum era şi Click TV, doar că nu va mai purta numele tabloidului deţinut de grupul lui Burci.

„Focus Magazin va avea subiecte de larg interes pentru publicul Prima TV. Vom vorbi despre pasiuni, hobby-uri, top destinaţii de vacanţă, reţete de îngrijire personală, sănătate şi frumuseţe”, a declarat Alexandru Constantin.

Decizia celor de la Prima TV vine într-un moment dificil pentru postul TV. La finalul lunii august, postul Prima TV a intrat oficial în insolvenţă, după cum Paginademedia.ro a scris AICI. La finalul lui 2014, Prima Broadcasting Group avea datorii totale de 14,5 milioane de euro şi creanţe de 5,5 milioane de euro.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Iulian Iulian
    Click are emisiune la PrimaTV??

Trimite un comentariu

sus