Skip to main content

De-aia nu suntem un imperiu! Eftimie de la Times New Roman a dat materialul zilei din blogosferă. Adrian Georgescu, Patrick Andre de Hillerin şi Tolontan, în top

 
De-aia nu suntem un imperiu! Eftimie de la Times New Roman a dat materialul zilei din blogosferă. Adrian Georgescu, Patrick Andre de Hillerin şi Tolontan, în top

Publicitate

"De-aia nu suntem un imperiu", a realizat Ovidiu Eftimie, pe blogul personal eftimie.net. Postarea redactorului de la Times New Roman a fost, ieri, cea mai distribuită din blogosferă. În topul celor mai distribuite materiale au fost, ieri, Adrian Georgescu, Patrick Andre de Hillerin, Cătălin Tolontan şi Cristian Ghingheş (kristofer.ro).

O selecţie de materiale de pe bloguri si platforme colective, distribuite pe Facebook, realizată de Paginademedia.ro şi Facebrands PRO:

1. Eftimie.net, "De-aia nu suntem imperiu”, http://eftimie.net/suntem-imperiu/ - 309 share-uri pe Facebook

Din material:

În 2012 TMZ a pus mâna pe nişte fotografii cu prinţul Harry, al treilea în succesiunea la tronul Marii Britanii, în curu gol. Pozele au fost preluate de toate ziarele din lume şi te aşteptai să fie făcut praf de hienele din jurul lui.

Doar că s-a întâmplat ceva bizar, tot mai mulţi soldaţi britanici s-au apucat să pozeze şi ei goi, ca să-şi arate sprijinul faţă de chestia asta, să arate că nu e nimic nasol să fii un pic în cucu gol.

În România, când a fost vorba să înlocuim un ministru al sănătăţii care era atât de pămpălău că a fost refuzat şi de curve cu unul care arată cât de cât mişto, ba chiar a pozat în chiloţi, suflarea românească (...) s-a revoltat, răspândind o avanlanşă de ură împotriva lui. Aşa că a fost înlocuit cu altcineva, mai puţin frumos, care probabil face şi duş în trenning, să nu cumva să jignească poporul ăsta de urâţi şi cocoşaţi.

2. Adriangeorgescu.ro, “terorismul convingerilor”, http://adriangeorgescu.ro/2015/11/16/terorismul-convingerilor/ - 237 share-uri pe Facebook

Din material:

Teroristul nu-i omul care să câştige un război, e doar cel care-l stârneşte şi întreţine. Scopurile sale sunt de a provoca o teamă generalizată, un vid în care să se audă doar vocea lui – exploziile bombelor şi răpăitul de gloanţe – şi în care toţi ceilalţi să trăiască potrivit legii sale. Cea mai mare dorinţă a lui e să te izoleze de cei de lângă tine şi să te întoarcă împotriva lor. Înainte de toate, teroristul divide. Războiul nu se poartă între creştini şi musulmani, ci între orice formă de civilizaţie care a construit ceva şi ura care distruge totul. Dumnezeul unui terorist e lipsa oricărui Dumnezeu, a oricărui reper moral, a oricărei forme de empatie faţă de seamăn.

3. Pah.ro, “Oile placide s-au asternut la iernat!”, http://www.pah.ro/olie-placide-s-au-asternut-la-iernat/ - 186 share-uri pe Facebook

Din material:

Vorbim despre tehnocraţie, dar venim cu o listă de oameni care, cu unele mici excepţii, n-au nici ăştia legătură cu lumea reală, cu economia reală, cu viaţa de zi cu zi? Vorbim despre tehnocraţie, dar împingem în faţă alcătuitori şi cărători de hârţogăraie prin comiţii şi comitete? Vorbim despre tehnocraţie, dar scoatem la înaintare un om cu o mai mare experienţă pe catwalk decât în sala de operaţie sau în managementul unui spital?

4. Tolo.ro, “Un ministru de imagine”, http://www.tolo.ro/2015/11/16/un-ministru-de-imagine/ -128 share-uri pe Facebook

Elisabeta Lipă este alegerea potrivită pentru Ministerul Sportului într-un guvern de imagine. Două exemple: 1. Unul dintre miniştri, Andrei Baciu, a fost revocat de la Sănătate, după ce au apărut imagini cu el pozînd în chiloţi. ”L-am retras în cinci minute ca să nu păteze imaginea şi integritatea acestui guvern”, a explicat Dacian Cioloş. Poate că premierul nu realizează, dar tocmai retragerea în cinci minute e problema. O renunţare în cinci minute trădează o numire într-un minut.

5. Kristofer.ro, "Cine sunt persoanele angajate la cabinetele deputaţilor din Bacău şi care este remuneraţia lor", http://www.kristofer.ro/angajati-cabinete-deputati-bacau/ - 69 share-uri

Din material:

Am reuşit să fac rost de lista angajaţilor şi colaboratorilor care îi ajută mai mult sau mai puţin pe deputaţii din judeţul Bacău să ne reprezinte în Parlamentul României. Toţi sunt plătiţi din banipublici, munca pe care o prestează este în interesul cetăţenilor, aşa că mi-e greu să îmi explic de ce deputaţii nu fac publice aceste nume. Cristian Ghingheş

Rubrică realizată în colaborare cu Facebrands Pro
Facebrands logo
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus