Skip to main content

DERAPAJ. Două fete, aparent minore, puse să vorbescă despre cum mama lor a fost bătută de tată la Am ceva să-ţi spun

 
Am ceva sa-ti spun
Am ceva sa-ti spun

Derapaj în goana după cazuri sociale şocante la emisiunea Am ceva să-ţi spun. Două tinere, aparent minore, au fost întrebate de relaţia violenţă dintre părinţi. Momentul de la Antena 1 a culminat cu reacţia uneia dintre fete: „Nu mai vreau. Vor să o facă pe mami de ruşine. Vreau să plec de aici. Nu mai vreau să fie mami făcută de ruşine şi nici tati.”

Publicitate

Producătorii nu au precizat care era vârsta celor două fete. Cel puţin una dintre acestea părea minoră. Cazul a fost extrem de dur, indiferent de vârsta acestor fete, pe care prezentatoare le îndemna să povestească despre cum era bătută mama lor.

În cazul minorilor de până în 14 ani, legislaţia audiovizuală este extrem de clară:

"Furnizorii de servicii media audiovizuale nu pot difuza interviuri şi declaraţii ale minorului în vârstă de până la 14 ani în legătură cu evenimente dramatice, din comunitate sau din familie, la care acesta a fost martor."

Codul audiovizual mai spune că "Furnizorii de servicii media audiovizuale nu pot difuza interviuri şi declaraţii în care minorului îi sunt solicitate păreri referitoare la probleme intime de familie sau care îi depăşesc puterea de judecată."

Cum a decurs emisiunea şi care a fost atitudinea moderatoarei Sonia Simionov, în continuare:

Personajele de aseară au fost un tată şi fiicele sale, cel mai probabil minore, care vrea să se împace cu soţia care spune că era bătută şi ameninţată cu moartea.

Prezentatoare nu s-a rezumat doar la povestea celor doi foşti soţi, ci le-a luat la întrebări şi pe fete despre presupusele bătăi. „Mirela, trebuie să te întreb, nu am de ales, e adevărat ce spune mami?”. Mirela, aproape plângând: „Eu ţin cu amândoi. Eu nu mă bag. Eu vreau să se înţeleagă ei bine.”

Sonia Simionov: „Tu ai venit astăzi aici alături de tatăl tău să o îndupleci pe mama ta să vină acasă. Omul ăsta care este tatăl tău mi-a spus că nu a lovit-o pe mama ta decât o singură dată. Este sau nu este aşa”.

Mirela, după un alt moment de pauză: „E cum spune ea”. „Dar şi ea a greşit foarte mult. Că m-a lăsat pe mine să o cresc pe sora mea. Amândoi au greşit”, a mai spus fata. Sora, pe nume Ioana, aflată chiar alături, plângea şi ea.

Realizatoarea emisiunii o ia la întrebări şi pe fata cea mică: „Ioana, eu ţi-am urmărit puţin reacţiile. O loveşte tati pe mami sau nu?”

„Da, a lovit-o, dar nu aşa tare ca să plece. Şi ea a făcut greşeală, că nu trebuia să plece. Trebuia să vorbească amândoi frumos, să se înţeleagă”, i-a răspuns copila aproape în lacrimi.

Sonia Siminov: „Tu realizezi ce înseamnă ce mi-ai spus acum? Că tatăl tău a fost violent faţă de mama ta? Şi pot să înţeleg că o vreţi aproape. Poate are un motiv să nu fie aproape de el, nu de voi.”

Sora cea mare a izbucnit în lacrimi şi a realizat momentul: „Nu mai vreau. Vor să o facă pe mami de ruşine. Vreau să plec de aici. Nu mai vreau să fie mami făcută de ruşine şi nici tati”, a spun plângând, în culise.

Emisiunea, AICI

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mihai Mihai
    Face cineva pariu ca nu vor primii nicio sanctiune?

Trimite un comentariu

sus