Skip to main content

Pro TV lansează înscrierile pentru show-ul Ce spun românii, cu Cabral

 

Pro TV anunţă deschiderea înscrierilor pentru game show-ul "Ce spun românii", prezentat de Cabral.

Publicitate

Cabral, gazda emisiunii Ce spun românii:

„Am început fiind curioşi de cum va fi primit show-ul şi am fost surprinşi să vedem cu cât entuziasm a fost primit. Acum ne pregătim să începem un nou sezon şi, sincer să fiu, îmi doresc să dăm cât mai repede şi cât mai des premiul cel mare. Am avut în sezoanele trecute nişte familii foarte frumoase, concurenţi zâmbitori şi veseli, mi-aş dori să avem şi în sezonul acesta familii la fel de frumoase, care să plece acasă câştigătoare.”, a declarat Cabral, gazda emisiunii.

Sezonul trecut emisiunea prezentată de Cabral a fost difuzată de Pro TV de luni până vineri, de la ora 18.00.

Cei care doresc să participe împreună cu familia în noul sezon Ce spun românii se pot înscrie prin e-mail, la adresa [email protected].

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Alin Alin
    Suntem familia Mihălcioiu si am dori să participăm.
  • GHITA ION GHITA ION
    Suntem familia GHITA si am dori sa participam si noi la emisiunea CE SPUN ROMANII ,cum procedam?
  • Nemet Nemet
    Buna vreau sa ma inscriu cum procedez.
  • CIUTUZA VIRGINIA CIUTUZA VIRGINIA
    INCA , MAI SPERAM SA FIM PRINTRE PARTICIPANTII EMISIUNII, ,CE SPUN ROMANII ".
  • Vali Petrache Vali Petrache
    Urmărim zilnic, cu mare plăcere emisiunea "Ce spun românii!".
  • CIUTUZA VIRGINIA CIUTUZA VIRGINIA
    ASTEPTAM SA AVEM SURPRIZA DE A PARTCIPA LA ACEASTA EMISIUNE, PE CARE O URMARIM , CU DRAG. AM FI FERICITI SA PUTEM CONCURA .CIUTUZA VIRGINIA
  • Sima Emilian Sima Emilian
    Fam Sima dorim sa participam ! Tel 0767942214 .
  • Doina Oroviceanu Doina Oroviceanu
    doresc sa ma inscriu la emisiunea'' Ce spun romanii''
  • Mihai Bulucea Mihai Bulucea
    dorim sa participam multumim 0723456520
  • Bulucea Mihai Bulucea Mihai
    buna ziua am dori sa participam multumesc
  • CIUTUZA VIRGINIA CIUTUZA VIRGINIA
    URMARIM CU PLACERE EMISIUNEA" CE SPUN ROMANII ", SI AS DORI SA NE INSCRIEM SI NOI, PENTRU A NE TESTA GANDIREA RAPIDA .SI PENTRU A NE DISTRA !TELEF. ***.
  • CIUTUZA VIRGINIA CIUTUZA VIRGINIA
    SI EU CU FAMILIA AS DORI SA PARTICIP LA CONCURSUL"AM INTREBAT 100 DE ROMANI ".
  • ILIE EUGENIA ILIE EUGENIA
    BUNA ZIUA. SUNTEM FAMILIA ILIE SI AM VREA SA PARTICIPAM SI NOI LA EMISIUNE. CUM TREBUIE SA PROCEDAM? MULTUMESC
  • Barbu Barbu
    Suntem familia Barbu și am dori sa participam și noi la emisiune
  • Codreanu Codreanu
    Buna ziua vreau sa fac o surpriza mamiliei mele .am plăcerea sa particip.

Trimite un comentariu

sus