Skip to main content

Taraf TV, clipuri deocheate cu dansuri lascive şi femei provocatoare în zi de doliu naţional. H!T Music Channel, singurul care s-a solidarizat cu tragedia din Club Colectiv.

 
Hit Music Channel
Hit Music Channel

Cum şi-au adaptat programul posturile muzicale în ziua de doliu naţional? Majoritatea posturilor de nişă au difuzat clipuri decente. Au existat şi cazuri în care posturile au funcţionat ca de obicei, cu hiturile momentului. Două cazuri au ieşit în evidenţă. Unul pozitiv: Hit Music Channel şi unul negativ: Taraf TV.

Publicitate

Postural muzicale în zi de doliu, în continuare:

H!T Music Channel, televiziune deţinută în proporţie de 50% de RCS&RDS, este singurul post muzical care şi-a afişat tot timpul programului  solidaritatea cu tragedia petrecută vineri seară în Club Colectiv, în urma căreia au murit 30 de tineri. H!T Music Channel are afişat pe ecran, în partea stângă sus, mesajul Suntem#Colectiv. Canalul muzical difuzează muzică adecvată acestui moment de doliu naţional.

Taraf TV este exemplul negativ al zilei. Televiziunea de manele a familiei Prigoană a difuzat în ziua de doliu naţional clipuri muzicale cu dansuri lascive şi femei provocatoare. În programul postului muzical au rulat clipuri în care apăreau multe tinere îmbrăcate sumar, dansând ca în cluburile de noapte. Multe cadre apropiau cât tot ecranul mişcările de şold ale tinerelor îmbrăcate sumar, pe ritm de manele.

De notat că CNA a amendat astfel de clipuri cu mişcări lascive, difuzate în timpul zilei, şi într-o perioadă normală.

UTV, o altă televiziune muzicală din al cărei acţionariat face parte RCS&RDS, nu a afişat vreun mesaj care să facă trimitere la incendiu din Club Colectiv dar a difuzat videoclipuri decente. Printre piesele difuzate în perioada monitorizată de Paginademedia.ro s-au numărat Cabron - Adevăr sau minciună, The Calling - Wherevere you will go şi Passenger - Let her go.

Music Channel, o televiziune care de asemenea are în acţionariat grupul RCS&RDS, a dat clipuri adaptate momentului. Printre piesele care rulează pe post se numără "Runnin' Lose it all" - Naughty Boy ft. Beyonce & Arrow Benjamin, Gotye - Somebody That I Used To Know (feat. Kimbra) şi Ed Sheeron - Photograph.

Kiss TV, post deţinut de Antenna Group din Grecia, nu şi-a modificat deloc programul. În perioada monitorizată de Paginademedia.ro, canalul muzical difuza Top 40 de hituri.

MTV se numără, de asemenea, printre canalele muzicale care nu şi-au adaptat în niciun fel programul la solemnitatea unei zile de doliu. Canalul deţinut de grupul CME difuzează piese precum "Ultimatum" - Shaggy, "Tranquila" - J Balvin şi Grasu XXL - Dl Destin.

Favorit TV, post deţinut de fraţii Micula, difuzează ca de obicei muzică lăutărească şi de petrecere.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Iulian Iulian
    Este doliu national. Dar asta nu inseamna ca toti tin doliu! Nu este o lege sa fie cineva in doliu national. Cine vrea il respecta, cine nu vrea nu-l respecta.

    P.s.: Cand tii doliu, nu-l tii de ochii lumii, il tii pentru sufletul tau, numai bine! #Romaniaindoliu
  • Mihai Mihai
    Si Music Channel si-a schimbat logo-ul si a anuntat pe facebook sambata dimineata ca si-a anulat programul obisnuit, din respect pentru victime. A fost de altfel si prima televiziune de gen care a postat ceva despre tragedie pe site si facebook (vineri noapte).
  • Tibi Tibi
    Pe mine m-au socat comentariile de tot felul de pe site-urile ziarelor importante cum au fost ele moderate sau mai degraba nemoderate.

Trimite un comentariu

sus