Skip to main content

Bugetul SRTv, aprobat în Comisii. Irina Radu se plânge de datorii: La cel sărac, nici boii nu trag

 
Bugetul SRTv, aprobat în Comisii. Irina Radu se plânge de datorii: La cel sărac, nici boii nu trag
Irina Radu

Bugetul SRTv a fost aprobat, sâmbătă, de către Comisiile de buget, preşedintele director-general interimar Irina Radu afirmând că banii nu sunt suficienţi, însă nu cere majorări de fonduri până când nu îşi respectă angajamentele de reorganizare a Televiziunii publice, relatează Mediafax.

Publicitate

Bugetul SRTv pe anul 2016 este de 135,9 milioane de lei, în scădere cu aproape 14% faţă de anul în curs.

"Bugetul este mai mic şi să ştiţi că nu cerem nimic în plus pentru că am zis că ne reorganizăm şi cerem schimbarea legii. Mi se pare onest ca mai întâi să dovedim", a spus preşedintele director-general al TVR, Irina Radu.

În cadrul dezbaterilor, parlamentarii nu au solicitat foarte multe informaţii de la Irina Radu, întrebând însă despre nivelul datoriilor televiziunii.

"Ne plătim datoriile la zi, dar după cum ştiţi banii care intră, o mare parte, se duc pentru datoriile din urmă, (...) de după 2007 încoace", a spus preşedintele director general interimar al TVR.

Irina Radu a explicat că, în perioada 2008-2012, nu s-au indexat salariile, aşa cum prevedea Contractul Colectiv de Muncă, iar mulţi angajaţi au dat în judecată TVR şi au câştigat, instituţia fiind acum obligată să plătească şi aceşti bani.

"Ştiţi cum se zice: la cel sărac, nici boii nu trag", a afirmat aceasta.

Pe de altă parte, deputatul PSD Sorin Bota a propus un amendament, care nu presupune cheltuieli suplimentare la buget, fiind vorba doar despre transferuri între capitole. Bugetul a fost susţinut şi de directorul general interimar al TVR, cât şi de Ministerul de Finanţe.

Astfel, suma de trei milioane de lei va fi luată de la capitolul privind plata pentru închirerea staţiilor şi circuitelor datorată agenţilor economici din sistemul comunicaţiilor, fiind redistribuită către filiala TVR Chişinău (1 milion de lei) şi către achiziţionarea de echipamente specifice (2 milioane de lei). Bugetul TVR a fost adoptat în unanimitate.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu