Skip to main content

România liberă, ediție de colecție: a republicat edițiile din 23 și 24 decembrie 1989

 
România liberă, ediție de colecție: a republicat edițiile din 23 și 24 decembrie 1989

Cotidianul România liberă, editat de Medien Holding, a republicat astăzi două ediții de colecție din 23 și 24 decembrie 1989, cu ocazia împlinirii a 26 de ani de la Revoluție.

Suplimentul special conține o reeditare a edițiilor României libere din 23 și 24 decembrie 1989, un interviu cu Petre Mihai Băcanu, directorul fondator al seriei noi a ziarului, cu detalii despre relaţia dintre presa liberă şi noua putere care se instala la Bucureşti, precum și o istorie a cotidianului prin ochii istoricului Virgil Lazăr.

Publicitate

România liberă a publicat și mărturia secretarului general de redacție al României libere Ion Matei, pe atunci tipograf la Casa Scânteii, amintirile jurnaliştilor Igor Butnaru şi Tudor Artenie despre zilele tulburi ale lui decembrie 1989, dar și povestea unui erou al Revoluției, un tânăr de 17 ani ucis chiar pe 21 decembrie, depănată de Dan Gheorghe.

”Sunt 26 de ani de la acele momente de euforie, de luptă și de dezrobire care s-au petrecut la finalul lui decembrie 1989. Un sfert de secol înseamnă mult pentru memoria de detaliu a majorității dintre noi. Dar hârtia reușește să păstreze în amintire ceea ce nu trebuie niciodată uitat, până la amănunt. Aceasta este și menirea ediției de colecție pe care România liberă o scoate pe piață luni. Să ne reamintească de istoria urâtă de care am scăpat, să ne arate sacrificiul pe care mii de oameni l-au făcut pentru o nouă istorie, să ne îndemne să păstrăm ceea ce am câștigat și să câștigăm ceea ce am pierdut”, a explicat redactorul-șef al cotidianului România liberă, Răzvan Chiruță.

Ediţia de colecţie ”După 26 de ani” va fi distribuit, în această dup-amiază, în Piața Universității, acolo unde are loc concertul folk dedicat eroilor Revoluției din 1989, ”La Aniversară”.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • Lăudabilă inițiativa. L-am luat, la fel cum am luat și ediția specială din Libertatea de anul trecut. Sper că va urma și Adevărul și ziarele locale (care mai există). Totuși, dacă chiar doreau să facă o treabă ca lumea, ar fi republicat ultima ediție din vechiul regim alături de prima ediție din capitalism. Să vedem și noi cum s-au sucit unii ziariști peste noapte.

Trimite un comentariu