Skip to main content

Vânzările revistelor pentru femei. Practic în Bucătărie, cel mai vândut pe segmentul culinar. Elle conduce la modă și lifestyle

 
Vânzările revistelor pentru femei. Practic în Bucătărie, cel mai vândut pe segmentul culinar. Elle conduce la modă și lifestyle
Reviste

Revistele culinare, cu rețete, sunt de departe cele mai vândute la noi. Practic în bucătărie a fost în perioada iulie - septembrie 2015 a doua cea mai vândută publcație din România, fiind depășită doar de ziarul Click!. 

Segmentul de reviste Glossy și Lifestyle este condus de revista Elle, care în perioada amintită a avut vânzări medii de 11.200 de exemplare.

Publicitate

Paginademedia.ro prezintă în continuare vânzările publicațiilor pentru femeie în perioada iulie - septembrie 2015:  

Glossy/ Lifestyle/ Modă. Categoria de reviste glossy și lifestyle este dominată de publicații ale grupului Ringier. Revista Elle este cea mai vândută în acest segment, având în perioada iulie - septembrie, o medie de 11.267 de exemplare. De altfel, primele patru locuri în clasamentul celor mai vândute publicații pe acest segment se află reviste ale Ringier. Avantaje este la mică distanță de Elle, cu aproape 11.000 de copii vândute în perioada amintită. Și Unica, tot parte a Ringier, a avut aproape 10.000 de exemplare vândute. 

Cea mai vândută revistă din grupul Burda, pe segmentul glossy și lifestyle, a fost Cosmopolitan în perioada iulie - septembrie 2015. Publicația a avut o medie de aproape 9.000 de copii vândute. 
De menționat că revista The One nu apare în datele publicate pe site-ul BRAT. 
 

Celebrități. Revista OK! România conduce clasamentul pe segmentul publicațiilor Cu vedete și celebrități. Publicația editată de Adevărul Holding a avut în perioada iulie - septembrie o medie de 14.300 de exemplare pe apariție. Locul al doilea este al revistei Ciao! deținută de omul de afaceri Radu Budeanu, publicație care a vândut în perioada amintită o medie de 13.600 de exemplare vândute. 

Culinar. Publicațiile cu rețete sunt de departe cele mai vândute în România. Liderul este Practic în bucătărie, editată de grupul Burda. Revista a avut o medie de vânzărilor de 71.380 de exemplare, fiind a doua cea mai vândută publicație de la noi, după ziarul Click!.  Între cele mai vândute reviste cu rețete intră și Click! poftă bună, care a avut o medie de 46.000 de exemplare vândute pe apariție.

Femei. În ce privește revistele mainstream pentru femei, podiumul este împărțit între Libertatea pentru femei, Click pentru femei și Femeia de azi, fiecare depășind 30.000 de exemplare vândute pe apariție. 

Creșterea Copiilor. Creșterea copiilor. Pe acest segment, au rămas doar două publicații care raportează cifrele la Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT), ambele deținute de Burda România: Mămica de azi, cu 2.000 de exemplare vândute, respectiv, Mami, cu 1.100. 

Vânzările publicațiilor pentru femei, în funcție de categorie:

Glossy/ Lifestyle/ Modă   Publicatie   Editor   Media vanzarilor in perioada iulie - septembrie 2015  
1 ELLE Ringier Romania 11.267
2 Avantaje Ringier Romania 10.905
3 Unica Ringier Romania 9.864
4 Psychologies Ringier Romania 9.726
5 Cosmopolitan Burda Romania 8.975
6 Glamour Ringier Romania 8.625
7 Beau Monde Burda Romania 6.674
8 Harper`s Bazaar Burda Romania 5.514
9 Marie Claire Burda Romania 5.383
10 Femeia Burda Romania 5.227
11 Ce se intampla doctore? Mediafax Group 4.114

CELEBRITATI   Publicatie   Editor   Periodicitate   Media vanzarilor in perioada iulie - septembrie 2015  
1 OK! Romania Adevarul Holding Bilunar 14.374
2 Ciao! People Magazine Division Bilunar 13.595
3 Viva Ringier Romania Lunar 11.089
4 Spy People Magazine Division Bilunar 10.193

CULINAR   Publicatie   Editor   Media vanzarilor in perioada iulie - septembrie 2015  
1 Practic in bucatarie Burda Romania 71.380
2 Click pofta buna! Adevarul Holding 46.035
3 Libertatea pentru femei - Retete Ringier Romania 25.016
4 Practic Carticica Practica Burda Romania 20.947
5 BBC Good Food Convergent Media 5.168

FEMEI   Publicatie   Editor   Periodicitate   Media vanzarilor in perioada iulie - septembrie 2015  
1 Libertatea pentru femei Ringier Romania Saptamanal 46.440
2 Click! pentru femei Adevarul Holding Saptamanal 38.336
3 Femeia de azi Burda Romania Saptamanal 31.411
4 Ioana Burda Romania Lunar 9.586
5 Draga mea pentru copii Burda Romania Lunar 5.042

CRESTEREA COPIILOR   Publicatie   Editor   Media vanzarilor in perioada iulie - septembrie 2015  
1 Mamica de azi Burda Romania 2.070
2 Mami Burda Romania 1.157

Sursa datelor: Biroul Român de Audit Transmedia

 
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu