Skip to main content

PRESA DE AZI. Adevărul: „Cruciada Bisericii contra homosexualilor"

 
PRESA DE AZI. Adevărul: „Cruciada Bisericii contra homosexualilor"

Presa de azi tratează pe prima pagină subiecte dintre cele mai diverse, de la poziția Bisericii Ortodoxe cu privire la homosexualitate la scandalul din familia Borcea.

Publicitate

Ziarul Adevărul își deschide ediția de astăzi cu un articol despre "criza morală" denunțată de Patriarhul Daniel cu privire la posibilitatea legalizării căsătoriilor între persoane de același sex. 

"Declarațiile și acțiunile din ultima vreme ale clericilor români au readus în discuție chestiunea căsătoriilor homosexuale. Patriarhul Daniel vorbește despre o criză morală, iar mitropolitul Banatului anunță strângerea de semnături pentru modificarea Constituției în ceea ce privește întemeierea familiei. De cealaltă parte, reprezentanții comunității gay denunță Revoluția. Sexual-Ortodoxă declanșată de BOR", scrie Adevărul, pe prima pagină. 

Paginademedia.ro prezintă, în continuare, titlurile și principalele subiecte ale presei de astăzi.

Evenimentul zilei: "KIM-Nebunul care poate da foc planetei". Cotidianul scrie că vestea despre testul nuclear al Coreei de Nord a fost "întâmpinată cu îngrijorare, dar și cu scepticism". 

România liberă: "Record de sancțiuni aplicate magistraților".  Ziarul scrie, pe prima pagină, că "judecătorul Mircea Aron este noul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, iar procurorul Luminița Palade vicepreședinte". "Președintele în exercisiu al CSM, Marius Tudose, a amintit că în anul 2015 s-a înregistrat recordul sancțiunilor aplicate magistraților: șase judecători au fost excluși din magistratură, iar 11 judecători și 12 procurori au fost suspendați deoarece au fost trimiși în judecată în dosare penale", mai scrie RL. 

Jurnalul Național: "O nouă aberație la Direcția Sinuciderea Copilului Dolj". Cotidianul trustului Intact scrie că un tânăr a scris Curții de Apel că ar putea avea soarta solegilor lui care s-au sinucis, la un centru de plasament din Craiova. "Ca răspuns, conducerea Protecției Copilului Dolk s-a zbătut să-l arunce în stradă".

Gazeta Sporturilor: "Antrenorul bosniac dă o lecție fierbințelii româno-maghiare!". Ziarul de sport scrie că Dragnea Petricevici, tehnicianul echipei feminine de baschet 'U' Cluj, și-a trimis echipa la încălzire pe imnul secuiesc. 

Click!: "Pelinel s-a cuplat cu Borcea încă de acum cinci ani!". Tabloidul scrie că Valentina Pelinel "îl vânează" pe Borcea încă de pe vreme când era căsătorită cu Cristi Boureanu. 

Libertatea: "Mihaela Borcea nu-l mai vrea pe bărbatul Cristi Borcea, dar îi pasă de rușinea copiilor lor. S-a închis în casă și plânge". 

Rubrica Presa de azi este realizată cu susținerea companiei de monitorizare Media Image.

Primele pagini ale ziarelor, în secțiunea Presa de azi (click foto):

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu