Skip to main content

Fostul iLeo Mugur Pătraşcu lansează o nouă agenţie

 
Fostul iLeo Mugur Pătraşcu lansează o nouă agenţie

De la Leo Burnett, la propria afacere. Mugur Pătraşcu, fost managing director la iLeo, a pus bazele unui nou proiect. Screen Native este o agenţie full service, prezentată drept o alternativă la „procedurile standardizate ale grupurilor mari de comunicare”.

Publicitate

Noua agenţie va funcţiona atât ca un furnizor de strategie şi soluţii de comunicare integrate, dar şi ca un „dealer de soluţii de conţinut din multiplele surse existente pe piata”, anunţă un comunicat .

Mugur Pătraşcu, fondatorul agenţiei: „Advertising-ul nu mai funcţionează după împărţirea în clasic şi digital sau campaniile, în advertising clasic plus nişte topping de digital sau orice alte combinaţii şi hibrizi hazlii mai vedem azi prin oraş. Cred că, în 2016, advertisingul trebuie să fie unul singur, digital at the core, cu modalităţi de expresie pe toate ecranele. Echipa trebuie să fie una singură, dar cu altă dinamică şi relaţionare, cu alte resorturi. Digitalul nu mai există ca disciplină separată, comunicarea trebuie să iasă din schizofrenia ultimului deceniu.”

Mugur Pătraşcu a fondat, în 2006, agenţia de digital iLeo, parte a grupului de comunicare Leo Burnett. În 2014, a vândut participaţia iLeo grupului Leo Burnett România şi a preluat funcţia de Digital Director în Leo Burnett Group.

La doi ani de la tranzacţie, el a ales să pună bazele unei noi echipe restrânse, ca alternativă la procedurile standardizate ale grupurilor mari de comunicare. „Consider că, la ora actuală, agenţiile mici au un avantaj solid, întrucât procentul de specialişti care determină produsul din echipă este considerabil mai mare, faţă de grupurile mari, unde procesul se desfăşoară amorf şi inflexibil. Am decis să abordez curajos lucrurile şi să reinventez agenţia de comunicare. Astăzi, în oraş, sunt 20 de oameni care, individual, pot face faţă oricărei agenţii mari, în orice pitch, pe orice miză”, explică fondatorul Screen Native.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Digitalul Digitalul
    Am vazut pe site lista de clienti actuali, sunt clienti Leo (Telekom, Samsung, Avon si Orasul Meu). Ori a intrat Stefan actionar in companie pe fata sau pe ascuns (ca doar nu-i mai dau cei de la Publicis voie in agentii concurente) ori subcontracteaza Leo la Mugur. Oricum felicitari Mugur, ne era dor de tine.

Trimite un comentariu

sus