Skip to main content

Nashville: Orașul muzicii are premiera astăzi la Diva

 
Nashville: Orașul muzicii are premiera astăzi la Diva
Serialul Nashville: Orașul muzicii are premiera, astăzi, la DIVA. Producția va debuta cu două episoade difuzate de la ora 21:00. Serialul le prezintă, în rolurile principale, pe Connie Britton (American Horror Story) și Hayden Panettiere (Heroes), ce întruchipează două regine ale muzicii country, care se luptă pentru o singură coroană.

În centrul poveștii este Rayna Jaymes (Connie Britton), o legendă a scenei muzicale, care a fost una dintre cele mai cunoscute cântăreţe din industrie în ultimii 20 de ani, și care descoperă că pasiunea ei pentru muzică nu este de ajuns pentru a ţine pasul cu noua generaţie de tinere talente care sunt în stare de orice pentru a deveni celebre. Rayna este forţată să accepte dura realitate: trebuie să o ia de la capăt şi să se reinventeze, dacă vrea să rămână în topuri. Juliette Barnes (Hayden Panettiere) este o tânără cântăreaţă sexy, cu atitudine, care nu va lăsa pe nimeni să stea în calea celebrităţii ei, cu atât mai puţin pe Rayna James.

Pe drumul spre succes, o serie de întâmplări vor arunca o umbră peste imaginea ei de fată cuminte. Dar Juliette este calculată şi decisă să devină faimoasă, aşa că va face orice este necesar pentru a scăpa de problemele ivite.

În primele două episoade ale serialului, difuzate luni, 29 februarie, de la 21:00, Rayna descoperă că este forţată de casa ei de discuri să meargă în turneu cu tânăra cântăreaţă Juliette Barnes şi să cânte în deschiderea concertelor acesteia. Când refuză, între cele două se încinge lupta pentru popularitate.

Publicitate

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu