Skip to main content

PRESA DE AZI. Adevărul: Săptămâna toxică a Antenei 3. Manipularea care a divizat România

 
PRESA DE AZI. Adevărul: Săptămâna toxică a Antenei 3. Manipularea care a divizat România

Scandalul Antena 3 - ANAF continuă să fie un subiect de interes pentru presă. Ziarul Adevărul își deschide ediția de astăzi cu o amplă analiză asupra felului în care a fost dezbătut în spațiul public scandalul iscat de notificarea de evacuare primită de posturile trustului Intact de la Agenția Națională de Administrare Fiscală. 

Publicitate

"Săptămâna toxică a Antenei 3. Manipularea care a divizat România", titrează cotidianul deținut de Cristian Burci. 

"Scandalul Antena 3 - ANAF a fost dezbaterea săptămânii. Mulți s-au arătat indignați pe rețelele sociale, alții au ieșit în stradă pentru a fi solidari cu angajații Intact. Asta după ce Antena 3 a aruncat în spațiul public o serie de informații care s-au dovedit a fi false sau scoase din context", scrie Adevărul, pe prima pagină. 

Paginademedia.ro prezintă, în continuare, titlurile și principalele subiecte ale presei de azi. 

Evenimentul zilei: "Legea securității cibernetice, implementată pe calculatoare de pe vremea lui Ion Iliescu". Trei sferturi din istituțiile statului ar putea fi bune de plată a amenzilor prevăzute de proiectul de lege privind securitatea cibernetică, deoarece actul normativ le obligă să implementeze "minime cerințe de securitate cibernetică". 

România liberă: "Secretele 'Biliotecii de piatră' a României". Institutul Geologic al României administrează una din cele mai importante colecții din țară: Litoteca națională. Dar colecția nu poate fi consulatată, deoarece este implicată într-un litigiu cu firmele lui Ovidiu Tender. 

Jurnalul Național: "Vom da fiecare câte un euro pentru campania la locale". Fiecare român va plăti ca să-și aleagă primarii și președinții de Consiliu Județene. În total, peste 21 de milioane de euro vor fi decontați de Guvern după încheierea scrutinului din iunie. Pentru organizarea propriu-zisă a alegerilor, se scot alți bani de la bugetul de stat, respectiv 8 milioane de euro. 

Gazeta Sporturilor: "Un sfert din Europa. Doar Ungaria mai are două reprezentante în ultimele 8". Ieri CSM București și-a asigurat prezența în sferturile Ligii Campionilor la handbal, unde HCM Baia Mare se calificase săptămâna trecută. 

Libertatea: "Povestea uluitoare a sârbului care se roagă de autorități să-l mai găzduiască doi ani la pușcărie. Acasă e la Jilava"

Click!: "Fiica lui Enache își ia casă cu banii primiți pe mâna mutilată". Diana, fiica lui Adrian Enache, a reușit să-și încaseze daunele de 50.000 de euro, bani cu care vrea să-și cumpere acum un apartament. 

Rubrica Presa de azi este realizată cu susținerea companiei de monitorizare Media Image.

Primele pagini ale ziarelor, în secțiunea Presa de azi (click foto):

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu