Skip to main content

PRESA DE AZI. Caţavencii, către Antene: "Ţineţi departe!"

 
PRESA DE AZI. Caţavencii, către Antene: "Ţineţi departe!"

Evacuarea Antenelor din actualele sedii este şi astăzi unul dintre principalele subiecte ale presei de astăzi. Săptămânalul de satiră Caţavencii îi ironizează pe cei din grupul Intact, transmitându-le "Ţineţi departe!".

Publicitate

"Ca jurnalişti păţiţi, trecuţi prin abuzurile statului de drept, îi susţinem pe colegii de breaslă din trustul Intact şi condamnăm încercarea ANAF de a suprima dreptul la liberă exprimare a unui trust de presă. Dar, ca jurnalişti de satiră, nu ne putem abţine, aşa că, băieţi, Ţineţi departe!", a scris ziarul Caţavencii, pe prima pagină.

Pe coperta Caţavencii apar mai multe vedete ale Antenelor care cară echipamente, cabluri şi camere de luat vederi. În imagine apar caricaturizaţi Mircea Badea, Alessandra Stoicescu, Adrian Ursu, Radu Tudor, Mihai Gâdea, Dana Grecu, Ilie Şerbănescu şi alţii.

"Ursule, m-a sunat Profesorul Voiculescu de la bulău. Era negru de supărare. Cică l-am trădat, că el n-a primit nici un ordin de evacuare", spune Mircea Badea, în varianta caricaturizată.

La rândul său, Mihai Gâdea îi spune lui Ilie Şerbănescu: "Hai, bre, nea ilie, că te-ai ramolit de tot. Ce dracu'? Ţi-am spus că Antena 3 e aici şi acum cinci kilometri".

Despre scandalul Antene - ANAF a scris şi ziarul Adevărul care spune că "evacuarea efectivă a clădirilor confiscate lui Dan Voiculescu ar putea dura câteva luni".

"Vedetele postului spun că ANAF le-a acordat cinci zile ca să părăsească sediul, când de fapt, întreaga procedură poate dura luni bune", a scris Adevărul.

Jurnalul Naţional a publicat o caricatură în care ANAF-ul apare în rolul morţii cu coasa. Personajul macabru stă în faţa sediului din Băneasa şi întreabă: "Antena 3 e aici?! Da' Antena 1?... Euforia TV? Antena Stars? ... ZU TV?

Paginademedia.ro prezintă, în continuare, titlurile şi principalele subiecte ale ziarelor de astăzi.

România liberă: "Cine a pus adaos comercial la tratamentul cumpărat din donaţii pentru răniţii din Colectiv". Compania de stat unifarm a distribuit spitatelor, pentru tratarea tinerilor răniţi în clubul bucureştean, un kit cu medicamente care, potrivit calculelor României libere, costă mai mult decât cele cumpărate din farmacii.

Evenimentul zilei: "Maşina de protocol a lui Gabriel Oprea, cumpărată din banii informatorilor 'Doi şi-un sfert'". O parte din sumele deturnate de fosta conducere a serviciului secret al MAI au fost folosite la achiziţionarea autoturismului Audi A8, în care se afla fostul vicepremier în ziua morţii poliţistului Bogdan Gigină.

Kamikaze: "Stalin de la Teleorman". Pe prima pagină apare o caricatură cu Liviu Dragnea, alături de textul "a romanian hoţ, comunist, securist and plângăcios ofensat" (wikipedia).

Gazeta Sporturilor: "N-a fost 11 M? Glezna lui Hora după patru zile de la intrarea lui Stăncioiu". Ziarul se sport a publicat pe prima pagină o imagine cu glezna fotbalistului accidentat.

Libertatea: "Bolnavă de durere". Bucureşteanca Nicoleta Vaia suferă de o afecţiune extrem de rară, mastocitoză. Adică intră în şoc anafilactic atunci când ia orice medicament, inclusiv analgezice.

Click!: "Actriţa Anca Pandrea şi-a sărbătorit ieri ziua de naştere la mormântul lui Iurie Darie. 'I-am dus lui Iura tort şi şampanie de ziua mea!'"

Rubrica Presa de azi este realizată cu susţinerea companiei de monitorizare Media Image.

Primele pagini ale ziarelor, în secţiunea Presa de azi (click foto):

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Iulian Iulian
    Tare poza de la Catavencii:)))))

    Dati audientele facute de Antene, ProTv si Kanal D in aceste zile

Trimite un comentariu

sus