Skip to main content

Show de comedie la Antena 1, cu Bendeac, Delia şi Cheloo în juriu

 
Copyright Mihai Stetcu_Antena 1
Copyright Mihai Stetcu_Antena 1
Antena 1 va avea o emisiune de umor pentru această primăvară. iUmor, un show cu glume, în care juriul va alege cel mai amuzant concurent. Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac sunt cei trei juraţi care vor fi cu ochii pe cei mai carismatici umorişti.
Publicitate
Emisiunea va avea şi doi prezentatori pe Şerban Copoţ şi pe ndrei Ştefănescu.

Mihai Bendeac: „Conceptul emisiunii „iUmor” îmi aminteşte de Las Vegas. Show-ul îşi propune să găsească cel mai bun număr de comedie din România, asta putând să însemne orice: dans comic, numere muzicale cu texte sau abordare în sfera comediei, stand-up, scheciuri interpretate live, imitaţii, numere de magie, pantomimă. În fond, opţiunile sunt numeroase. Ce nu va avea nicio şansă, cel puţin din partea mea, este umorul involuntar. Mă interesează oamenii care produc comedie în mod conştient, voluntar. Per total, aş spune ca e o şansă imensă pentru cei care au ceva de dovedit în acest domeniu. Dincolo de marele premiu, pentru cel mai bun număr de comedie, alţi concurenţi vor avea ocazia de a face parte din proiecte TV în viitorul apropiat. Cred că avem stand-up-eri, actori, performeri de toate genurile. Trebuie doar să-şi facă un pic de curaj.”

Delia: „Pe lângă X Factor, sunt nerăbdătoare să încep un nou proiect la Antena 1, mai ales că e ceva ce nu s-a mai făcut până acum. Un show în care umorul este vedetă. Pe lângă asta, juriul e de senzaţie: vechiul meu prieten Cheloo, de care chiar îmi era dor, şi inegalabilul Bendeac. Ce ne-am putea dori mai mult?!! Trei nebuni fantastici! Avem o chimie foarte bună între noi, suntem prieteni înainte de toate şi ăsta e lucru mare, se va vedea. Abia aştept să începem filmările.”

Cheloo: „Dacă un concurent o să mă impresioneze, va afla asta, dacă nu, o să-i spun şi de ce nu e locul lui acolo. Nu am venit să sperii pe nimeni, îmi voi spune cât se poate de sincer părarea. E obligaţia mea, ca jurat. Acum, că o să îi comunic în felul meu, asta e altă poveste. De urmărit!”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ramona Ramona
    Mi-e mi se pare o emisiune ***, iar Bendeac nici pe departe numai are umorul ce îl avea odată, antena unu nu va depăși niciodată pro tv.
  • Rebel Rebel
    ras ..... de cine si cu cine ............ nu poate face cineva o gluma sau un numar de magie ca penetrabilul bendeac este pe faza
    +
  • Rebel Rebel
    ras ..... de cine si cu cine ............ nu poate face cineva o gluma sau un numar de magie ca penetrabilul bendeac este pe faza
    +
  • Cristian Cristian
    Am ras aseara cu lacrimi, la emisiunea noua iUmor. Cel mai rau mi-a parut de Mydas neomagicianul, care a primit dislike chiar daca publicul a ras, inclusiv juriul.
    ***
  • Ana Ana
    Bendeac ai umor.
  • Iulian Iulian
    Tot vorbiti de copiat, dar ProTv a copiat FamiliaDA.

    Si "Ham Talent" nu este o copie "Got Talent", daca era o copie era cu oameni, nu cu animale.

    P.s.: Creatorul X FACTOR si THE VOICE a creat aceste show-uri nu pentru a concura una cu cealalta, ci pentru a da sansa celor care au voce profesionista(the Voice) si celor mai slaba(X Factor), sa-si creeze o cariera in industria muzicala :)
  • 1q 1q
    postacii protv la datorie. asadar: copiat, nu va ava succes, ii batem, ne fura ideile, se stie ca protv a invemtat the voice, got talent, master chef etc.
  • Expertul, Expertul,
    @domnu foto, Go Talent nu e format Mediapro, dar ProTV a achizitionat pe bani grei acest format pentru Romania! ProTV cumpara cele mai tari formate, iar antenuta 1 se pricepe doar la copiat!
  • Victor Victor
    Domnul "Cheloo" nu e un pic cam nazist pentru TV?
  • domnu foto domnu foto
    @expertul
    ai dreptate.got talent e format original media pro !
  • Expertul, Expertul,
    Previzibil! Inca o copie a celor de la antenuta 1, dupa formatul Got Talent! In toamna, au copiat sectiunea cu animale din Got Talent, iar acum partea amuzanta. Oare cand va face si antenuta 1 ceva original?

Trimite un comentariu

sus