Skip to main content

Cioloş, trei din top cinci cele mai comentate postări pe Facebook, pe ziua de ieri

 
Dacian Cioloş
Dacian Cioloş

Postările lui Dacian Cioloş de ieri de pe Facebook au atras multe comentarii din partea internauţilor. Trei din top cinci cele mai comentate mesaje de pe Facebook din zona politică au fost ale premierului României - pozitiile doi, trei si patru in monitorizarea Facebrands pentru Paginademedia.ro.

Publicitate

Cea mai comentata postare din categoria politic a fost pe pagina deputatului Bogdan Diaconu, legata de paradele gay si de casatoriile intre homosexuali.

Premierul are urmatoarele trei locuri in topul politicienior comentati. Cea mai comentată postare a lui Ciolos a fost despre legea antifumat, care a intrat în vigoare de ieri noapte, de la ora 00.00. Mesajul în care Cioloş prezintă locurile unde este permis fumatul şi unde nu se mai pot aprinde ţigări a adunat peste 300 de comentarii.

"Începând de mâine se aplică legea 'antifumat' (legea pentru interzicerea fumatului în spaţiile publice închise) al cărei scop este de a proteja sănătatea persoanelor în spaţiile publice sau la locul de muncă. Legea se aplică inclusiv în clădirea Guvernului în care este în curs de amenajare, afară, un loc în care doritorii să poată fuma respectând legislaţia. Aşa cum am promis, guvernul a pregătit şi un ghid de informare care explică modul în care se aplică legea şi care sunt procedurile pentru cei care doresc să fumeze, pentru instituţiile sau companiile interesate", a fost mesajul publicat de Cioloş care i-a inspirat pe internauţi să comenteze pe Facebook.

În topul postărilor din categoria politic cu cele mai multe comentarii, deputatul Bogdan Diaconu a avut două postări publicate pe pagina sa de Facebook.

Selecţia a fost realizată de Paginademedia.ro şi Facebrands PRO din rândul celor mai comentate mesaje pe Facebook din rândul categoriei Politic

1. Pagina oficiala Bogdan Diaconu, 336 comentarii pe Facebook la mesajul:

Iată că şi homosexualii s-au apucat să ne facă plângeri la CNCD pentru că nu mai vrem parade! Sunteţi de acord să interzicem paradele şi să blocăm încercările de a legaliza căsătoriile între homosexuali?

2. Pagina oficiala Dacian Ciolos, 304 de comentarii pe Facebook la postarea despre legea anti-fumat.

3. Pagina oficiala Dacian Ciolos, 181 de comentarii pe Facebook la mesajul:

Sunt sanse foarte mari ca Statul român sa reintre în posesia "Cuminţeniei Pamântului" a lui Constantin Brâncusi". Azi, echipa de negociere condusă de ministrul culturii Vlad Alexandrescu s-a pus de acord cu proprietarii operei de artă pentru un preţ de 11 milioane de euro, pentru care Statul îsi poate exercita dreptul de preempţiune. Guvernul va pune o parte din sumă iar pentru restul intenţionăm sa organizăm o subscripţie publică. Ministerul Culturii va veni în curând cu detalii în acest sens.

4. Pagina oficiala Dacian Ciolos, 145 de comentarii pe Facebook la mesajul:

Procesul de simplificare şi debirocratizare poate fi dificil, mai ales atunci când s-au creat anumite reflexe, dar nu este imposibil. Vreau să pornim de la eliminarea unor documente sau avize care sunt inutile. Pur şi simplu să renunţăm la ele, la anumite documente sau anumite taxe. Mai putem simplifica anumite lucruri printr-o mai bună interconectare a bazelor de date pe care diferitele autorităţi publice le au. O să insistăm, în etapa a doua a procesului de reducere a birocraţiei, şi pe aceste aspecte legate de interconectivitate.

5. Pagina oficiala Bogdan Diaconu, 89 de comentarii pe Facebook la mesajul:

Reafirm că, în calitate de Primar General, nu voi îngădui parade de homosexuali pe străzile Bucureştiului! Sunteţi de acord? O asociaţie de homosexuali, lesbiene, bisexuali şi transexuali (denumită MozaiQ) a depus plângere împotriva mea la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pe motiv că i-am denigrat!

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus