Skip to main content

Kit Harington, interpretul lui Jon Snow, joacă și în sezonul 6 din Urzeala tronurilor

 
Kit Harington, interpretul lui Jon Snow, joacă și în sezonul 6 din Urzeala tronurilor

 La finalul sezonului cinci din Urzeala tronurilor pe buzele tuturor fanilor serialului a rămas întrebarea "chiar a murit Jon Snow?". Interpretul îndrăgitului personaj a confirmat că va juca şi în sezonul şase al seriei create de HBO, scrie The Independent.

"Da, am filmat câteva scene, dar numai pentru a interpreta corpul fără viață a lui Jon Snow. Adică una dintre cele mai mari performanțe actoricești ale mele”, a spus amuzat Kit Harington, care l-a interpretat pe Jon Snow timp de cinci ani în Urzeala tronurilor.

Publicitate

Actorul britanic a mai declarat pentru publicaţia Time Out Londra:

"Habar nu am ce se întâmplă anul acesta. Nu am nici cea mai mică idee. Știu numai cât timp voi fi eu un cadavru, dar asta nu pot să vă spun!”, a mai spus Harrington.

Sezonul şase al serialului Urzeala tronurilor/ Game of Thrones va debuta pe 24 aprilie. 

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu