Skip to main content

Sherpa, documentar premiat despre tragedia şerpaşilor de pe Everest, pe Discovery Channel

 
Sherpa, documentar premiat despre tragedia şerpaşilor de pe Everest, pe Discovery Channel

Discovery Channel va difuza în peste 200 de ţări, inclusiv în România, Sherpa, documentarul nominalizat la BAFTA, despre comunitatea şerpaşilor, comemorând cea mai cumplită tragedie care a avut loc vreodată pe Everest, pe 18 aprilie 2014. Premiera programului va fi difuzată duminică, 24 aprilie, de la ora 22.00.

Publicitate

Jennifer Peedom, regizoarea documentarului Sherpa, a filmat pe 14 aprilie 2014 uriaşa avalanşă care a făcut ravagii în zona Khumbu Icefall, cauzând moartea a 16 şerpaşi.

Această avalanşă de 14 milioane de tone, recunoscută drept cea mai cumplită tragedie din istoria Everestului, a determinat reevaluarea rolului şerpaşilor în cadrul ascensiunilor pe Everest.

Documentarul spune povestea comunităţii de şerpaşi care, uniţi în durerea şi furia lor, îşi revendică drepturile asupra muntelui atât de respectat pe care ei îl numesc Chomolungma. Frământările din sânul comunităţii şerpaşilor, care au culminat cu o confruntare intens mediatizată între alpiniştii occidentali şi un grup de şerpaşi, au adus-o pe Peedom la poalele Everestului.

În timp ce urmărea dinamica în plină schimbare a escaladării Everestului şi încercarea legendarului şerpaş Phurba Tashi de a stabili un nou record, cu o nouă ascensiune a vârfului, echipa de filmare a lui Peedom a fost martora celei mai negre zile din istoria muntelui.

Într-o cultură profund ancorată în religie, se acumulează noi tensiuni în momentul în care şerpaşii cer ca meseria lor atât de periculoasă să fie reglementată în mod oficial. În final, aceşti oameni trebuie să decidă dacă vor continua să urce pe munte, ca să asigure traiul familiilor lor, sau dacă vor închide sezonul de escaladă, din respect pentru ei înşişi şi pentru cei care au pierit în avalanşă.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus