Skip to main content

Cum se pregăteşte Dolce Sport de Euro2016. Vlad Enachescu şi Emil Grădinescu, printre comentatori

 
Cum se pregăteşte Dolce Sport de Euro2016. Vlad Enachescu şi Emil Grădinescu, printre comentatori

Desfăşurare de forţe la Dolce Sport, televiziunea care are drepturile pentru toate cele 51 de meciuri ale Euro 2016. Pe lângă meciurile propriu-zise, postul deţinut de Telekom va avea timp de o lună, cât durează evenimentul, programe speciale de dimineaţă până seara.

Publicitate

Televiziunea de sport va avea o echipă completă în Franţa, locul de desfăşurare al campionatului, dar şi mulţi realizatori în Bucureşti pentru a acoperi cele 51 de partide ale Europeanului.

Cele 51 de meciuri vor fi comentate de la faţa locului de următorii:

  • Vlad Enachescu şi Emil Grădinescu vor comenta împreună la meciurile României, de pe 10, 15 şi 19 iunie, şi din faza sferturilor de finală.
  • Celelalte meciuri din grupe şi din optimi vor fi comentate de câte o personă, alături de cei deja amintiţi se mai află Bogdan Cosmescu, Cosmin Băleanu şi Costin Cavaşi.
  • Sferturile, semifinalele şi finala vor fi comentate în tandem.

Vezi AICI Calendarul competiţiilor Euro 2016

VEZI AICI Cine va comenta meciurile de la Pro TV

Emisiuni

Dan Udrea o să prefaţeze toate meciurile României, va face şi analiza post-meci, toate acestea din studiourile amenajate chiar pe arenele pe care joacă tricolorii.

Lui i se alătură Radu Oprişan (în special intervalul 10:30-11:30 – Matinalul de la EURO), Alexandru Rădulescu şi Silviu Tudor Samuilă – ei vor face introducerea fiecărui joc, apoi îl vor analiza şi în final vor realiza sinteza zilei de la EURO2016.

Cum arată o zi de transmisiuni la Dolce Sport. Exemplu, ziua a 3-a de la EURO, luni 13 iunie, via Enachescu.ro:

  • 10:30-11:30 Matinal EURO
  • 13:00 – 14:00 La Dolce Liga
  • 15:00-16:00 Studio EURO
  • 16:00-18:00 Turcia – Croaţia
  • 18:00-19:00 Studio EURO
  • 19:00-21:00 Polonia – Irlanda de Nord
  • 21:00-22:00 Studio EURO
  • 22:00-24:00 Germania – Ukraina
  • 00:00-01:00 Studio EURO

Reporteri pe teren:

Carmen Mandiş e responsabilă cu informaţiile despre viitorii adversari, iar Anda Maxim, Ovidiu Ionescu şi Alexandru Săbău vor relata zilnic ceea ce se petrece în cantonamentul echipei naţionale, dar vor acoperi în zilele de meci şi celelate zone ale stadioanelor – VIP, pe marginea terenului, în vestiare şi pe stradă.

Euro-experţii de la Dolce Sport

Mirel, Pandi, Ando, Gură şi Stelică vor fi în Franţa, dar şi la Bucureşti, alături de alţi invitaţi obişnuiţi ai Dolce Sport: Cornel Dinu, Vlad Munteanu, Andrei Vochin, Dumitru Graur, Ovidiu Burcă şi mulţi alţii.

Reamintim că vineri echipa României va juca la Paris meciul de deschidere al Campionatului European de Fotbal 2016. Naţionala va întâlni echipa Franţei pe 10 iunie, iar pe 15 iunie şi 19 iunie "tricolorii" vor juca împotriva Elveţiei şi Albaniei.

Vezi AICI Calendarul competiţiilor Euro 2016

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • xyz xyz
    @Lone Comment,

    Pai isi permite ca sunt platiti! :))
  • Lone Comment Lone Comment
    Pentru @Carmen:

    "Mirel, Pandi, Ando, Gură și Stelică vor fi în Franța". Vlad Enachescu isi permite abordarea asta (mult prea) amicala pe blogul lui, dar intr-un material ca acesta, de prezentare, e preferabil sa punem numele complet al respectivilor domni, pentru ca "Gura" nu e deloc potrivit aici. Sa dam mai departe informatia corecta si un ton potrivit.

    Mirel Radoi, Basarab Panduru, Ioan Andone, Cosmin Contra, Bogdan Stelea.

    Numai bine.
  • vali vali
    Dolce are cea mai buna echipa de comentatori din Romania. Si PRO TV au comentatori buni, dar per ansamblu valoarea echipei dolce este peste PRO. Ceilalti nu mai vorbesc, sunt departe. Probabil ca audientele dolce vor fi mici, dar cine urmareste competitiile sportive difuzate de dolce, eurorport, pro etc cred ca intelege punctul meu de vedere.
  • Adi Adi
    Nu sunt un mare specialist dar sunt consumator constant de sport.Am si sansa sa fiu abonat Telekom si pot sa va spun ca Dolce sport chiar face o treaba superprofesionista. Nu sunt subiectiv dar Dolce chiar arata ca un post occidental. Nu vorbesc de audiente sau altele ca nu ma intereseaza. Eu va spun ce vad.
  • claudiuu claudiuu
    Dolce vor avea audiente slabe pentru ca nu are acoperire si meciurile de la ora 16 00 vor avea audiente foarte mici pentru ca lumea e inca la job iar meciul de la ora 19 00 iara va avea audiente slabe pentru ca omul se mai uita si la stiri plus ca mai sunt si seriialele turcesti deci se prgatesc degeaba
  • geo geo
    Nu va mai pregătiti atâta...pentru că audientele vor fi minuscule, mai ales pe comercial. La ultimul amical al României, transmis si de TVR, Dolce Telekom a scos doar 150.000 privitori...pe național. Poate meciurile României vor aduce ceva privitori...dar celelalte , mai ales și cele ”acoperite” de Pro TV nu cred că vor aduna suta de mii de privitori...iar un ”derby” Elveția - Albania transmis in ”exclusivitate” de DolceTelekom va avea pe național câteva zeci de mii de privitori...asta și pentru că acoperirea este aia care o știm cu toții...
  • marian marian
    mai bine pro tv decat dolce cu tote ca sunt abonat la ei nu i suport pe acesti comentatori

Trimite un comentariu

sus