Skip to main content

(P) Carrefour îi învaţă pe cei mici cum să aibă grijă de mediul înconjurător

 
(P) Carrefour îi învaţă pe cei mici cum să aibă grijă de mediul înconjurător

(P) Carrefour crede că este esenţial ca cei mici să înţeleagă cum să aibă grijă de mediul înconjurător şi cum să-l protejeze cât mai bine, pentru propriul lor viitor. De aceea, am pornit într-o serie de vizite la şcolile şi grădiniţele micuţilor alături de voluntarii de la Asociaţia ZeroCO2, sprijiniţi fiind de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Le-am vorbit copiilor despre protecţia mediului în contextul schimbărilor climatice actuale.

Publicitate

Am realizat toate acestea în cadrul proiectului „Carrefour creşte ZuperEroi”, ocazie cu care am şi plantat 50 de copăcei Oxytree în parcul Titan din Bucureşti. Dacă te întrebi ce este un Oxytree, ei bine, să ştii că este un copac care creşte extrem de rapid, iar datorită frunzelor sale uriaşe, produce mai mult oxigen decât orice alt copac cu frunze căzătoare.

Iniţiativa este parte din contribuţiile pe care Carrefour România le aduce anual la îmbunătăţirea calităţii aerului, actiune necesara mai ales în oraşele aglomerate. În acest fel, ajutăm la combaterea schimbărilor climatice, fenomen ce a devenit o prioritate pentru toate statele lumii, o prioritate pentru fiecare dintre noi.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus