Skip to main content

PREMIERĂ. „Detective Pikachu”, primul lungmetraj realizat de Pokemon Company

 
PREMIERĂ. „Detective Pikachu”, primul lungmetraj realizat de Pokemon Company

Legendary Pictures şi The Pokemon Company lucrează la producerea unui film al cărui protagonist va fi personajul iconic al francizei Pokemon, Pikachu, scrie The Verge.

Publicitate

Filmul „Detective Pikachu”, este adaptat după jocul „Great Detective Pikachu”, lansat de Nintendo în Japonia în luna februarie a acestui an.

Ideea acestui film, al cărui producţie este programată să înceapă anul viitor, a fost propusă în urma succesului enorm pe care îl are la nivel mondial jocul Pokemon Go.

„Detective Pikachu” se va evideţia prin faptul că, pentru prima dată de la lansarea Pokemon, va plasa unul din personajele sale iconice într-o peliculă filmată în realitate, doar cu câteva personaje generate pe calculator.

Filmele lansate anterior de franciză erau animaţii care prezentau povestea lui Ash şi a lui Pikachu, plasaţi în diferite scene de luptă pentru capturarea creaturilor antice cunoscute drept pokemonii legendari.

Povestea filmului se va concentra pe micuţul şoarece electric care face echipă cu Tim, un băiat care şi-a pierdut tatăl. Pikachu se va bucura de o maturizare, spre deosebire de animaţiile anterioare. Acesta va purta pălărie de detectiv şi chiar va bea cafea sau va flirta cu fetele.

Filmul va fi distribuit la nivel mondial de compania Universal. În funcţie de impactul pe care îl va avea, pelicula ar putea fi dezvoltată sub formă de franciză.

Trailerul filmului Detective Pikachu

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus