Skip to main content

PRESA DE AZI. Miniştrii şi legea, savanţii şi birograţia. Titlurile din print

 
PRESA DE AZI. Miniştrii şi legea, savanţii şi birograţia. Titlurile din print

PRESA DE AZI. Miniştrii şi legea, savanţii şi birocraţia. Demisiile miniştrilor de interne certaţi cu legea şi problemele savanţilor de la Măgurele cu birocraţia tin primele pagini de azi.

Publicitate

Adevărul deschide ediţia de azi cu situaţia de la Ministerul de Interne, de unde, în ultimii ani, toţi miniştrii şi-au dat, unul câte unul, demisia, pe fondul problemelor penale pe care le-au avut.

Conform cotidianului, „funcţia de ministru de interne a reprezentat, în ultimii ani, demnitatea publică în care plecarea se face, în dese rânduri, în urma unor probleme cu Justiţia pe care le au titularii acestui portofoliu sau prin scandaluri în urma cărora singura soluţie rezonabilă e demisia.”

Subiectul de pe prima pagină din numărul de azi al ziarului Evenimentul zilei vorbeşte despre problemele cu birocraţia de care se lovesc mari savanţi ai lumii, care trebuie să depună un dosar stufos pentru a putea să participe la activităţile din cadrul Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară de la Măgurele.

Evz titrează pe prima pagină a ediţiei e azi: „Statul român umileşte mari savanţi ai lumii. Îi trimite la "forţele de muncă", să arate diploma de Bac

„Cercetători de elită la nivel mondial vin din toate colţurile lumii atraşi de proiectul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI – NP) dezvoltat de Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară de la Măgurele. Experimentele care se vor face aici vor fi atât de avansate, încât miza pentru ei este câştigarea premiului Nobel. Pe de altă parte, cercetătorii străini se împiedică de legislaţia noastră, care îi obligă să depună un dosar stufos de acte pentru a se angaja pentru acest proiect”, scrie Evz.

Paginademedia.ro vă prezintă, în continuare, titlurile şi principalele subiecte din presa scrisă de azi:

România liberă: „Cât de costă obrazul lui Mugur Isărescu

Conform RL, „şeful Băncii Naţionale a României are venituri considerabil mai mari decât 13 guvernatori din Uniunea Europeană şi primeşte un salariu de două ori mai mare decât omologul său bulgar.

Libertatea: 166.000 de euro de la naşu şi naşa!

„Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf au pus în plic pentr finii pe care i-au 'colecţionat' în cei opt ani de când sunt împreună contravaloarea unei vile în Bucureşti. Aseară, a venit rândul finei Andreea Tonciu să încaseze cei 5000 de euro pe care aceştia obişnuiesc să-i dea la nunţi, după ce vineri a primit 2000 pentru botez”, scrie Libertatea.

”Click!:'Femeile lui Băsescu', urmărite de blestemul divorţului

„Blestem, ghinion sau simple coincidenţe? Fiica cea mică a fostului şef de stat, Elena, şi Bogdan Ionescu, alias Syda, au semnat actele de divorţ. Şi Ioana, fiica cea mare, a renunţat la căsnicia cu Bodo, dar şi alte femei apropiate lui Băsescu au avut aceeaşi soartă: căsătorii nefericite şi ratate”, scrie tabloidul în deschiderea ediţiei de azi.

Rubrica Presa de azi este realizată în colaborare cu compania de monitorizare Media Image.

Primele pagini ale ziarelor, în secţiunea Presa de azi (click foto).

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus