Skip to main content

Managerul site-ului conspiraţionist Expunere.com, implicat în dezinformarea din timpul campaniei electorale din SUA

 
foto: pressone.ro
foto: pressone.ro

Publicaţia americnă inc.com a dezvăluit într-un articol că un român se află în spatele unuia dintre site-urile care a răspândit informaţii false în timpul campaniei electorale din Statele Unite de luna trecută, favorizând candidatul republican, Donald Trump. Acesta, ulterior, a şi câştigat alegerile, devenind preşedintele SUA, arată pressone.ro.

Publicitate

Ovidiu Drobotă, care figurează ca manager al platformei Expunere.ro, unul dintre cele mai cunoscute site-uri conspiraţioniste din România, se află în spatele platformei EndingtheFed.com, de pe care au fost lansate patru dintre cele zece ştiri false care s-au viralizat cel mai puternic în reţelele de socializare din Statele Unite, în ultimele trei luni ale campaniei electorale.

“Papa Francisc şi-ar fi anunţat susţinerea pentru Donald Trump”, este una dintre informaţiile false lansate de pe platforma deţinută de Ovidiu Drobotă.

Contactat de inc.com, Ovidiu Drobotă a declarat:

"În octombrie 2015, am aflat de Donald Trump şi mi-a plăcut de el. Mi-a plăcut faptul că era un outsider. Şi m-am gândit că pot să-l ajut să câştige preşedinţia SUA creând un site. Am creat endingthefed.com. Îmi pare rău că am publicat ştiri false, le-am şters între timp, dar la timpul publicării, nu ştiam că sunt false".

Traficul pe care platforma EndingtheTed.com o înregistrează ajunge lunar la o medie de 3.3 milioane de unici pe lună, majoritatea veniţi din Facebook, potrivit inc.com, citat de pressone.ro. Potrivit aceleiaşi platforme, cifrele înregistrate de site surclasează traficul unor platforme americane cu greutate, precum USA Today sau Los Angeles Times. În plus, site-ul are peste 358.000 de fani pe Facebook.

GALERIE FOTO. Cum sunt ilustrati in stiri Donald Trump si Hillary Clinton pe site-ul EndingtheFed.com

Ştirea care anunţă susţinerea Papei pentru Donald Trump

foto: pressone.ro

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus