Skip to main content

BLOGOSFERĂ. Moise Guran, cel mai distribuit în zilele de Crăciun. Subiectul: Dragnea, Iohannis, cutremurul politic

 
BLOGOSFERĂ. Moise Guran, cel mai distribuit în zilele de Crăciun. Subiectul: Dragnea, Iohannis, cutremurul politic
Moise Guran Digi 24

CUTREMUR. "Războiul" politic dintre preşedintele Iohannis şi Liviu Dragnea, în ceea ce priveşte noul prim-ministru al României, a fost cel mai urmărit subiect din zilele de după Crăciun. Internauţii au ales să meargă pe mâna opiniilor formulate de Moise Guran pe blogul personal, pe acest subiect.

Trei articole de opinie publicate de jurnalist pe blogul Biziday.ro au prins topul celor mai apreciate şi distribuite cinci materiale din blogosferă.

Publicitate

Primele două articole din top, de pe blogul lui Guran, despre propunerea lui Sevil Shhaideh pentru fotoliul de premier al României. Împreună au adunat peste 8.300 de like-uri şi share-uri pe Facebook.

Primul din top, opinia publicată cu titlul “Câteva ipoteze… În toate, Dragnea a pierdut deja!”, a adunat peste 6.100 de aprecieri şi distribuiri, potrivit unei monitorizări Facebrands PRO pentru Paginademedia.ro.

Din material:

„La drept vorbind, nici nu știu ce e mai rău – valul de ură provocat de propunerea unei doamne de religie musulmană pentru postul de premier sau eventuala vulnerabilitate strategică pe care ar reprezenta-o aceasta pentru statul român, în cazul în care s-ar dovedi că soțul acesteia este susținătorul unui dictator sângeros, pentru a cărui supraviețuire politică se poartă de cinci ani un război care numără deja morții în sute de mii?

În oricare dintre variante, Dragnea a scrântit-o și asta nu pentru că îi cântă pe două voci Becali și Băsescu ci pentru că greu mai poate avea loc de întors. I-a centrat o minge către propria poartă lui Iohannis. Și, pentru Dragnea, ar putea fi un autogol decisiv.”

În topul celor mai apreciate şi distribuite articole publicate în ultimele zile în blogosferă au intrat materiale de pe blogurile Biziday.ro, Blogurile Adevărul şi Lucianmindruta.com.

Menţiune importantă: topul include, cumulat numărul de like-uri şi de share-uri.

Cele mai apreciate şi disctribuite articole din blogosferă, potrivit unei monitorizări Facebrands PRO pentru Paginademedia.ro:

1. Biziday.ro, “Câteva ipoteze… În toate, Dragnea a pierdut deja!” 

- 6.109 likes & shares;

Dar, desigur, toate au un cost. Vă spun sincer că nu-mi plac deloc accentele de “ură creștinească”, revărsate pe diferite medii, după nominalizarea unei doamne musulmane pentru funcția de șef al guvernului. Acești câini ai urii, odată dezlegați, greu mai pot fi stăpâniți.

Desigur, tot Dragnea e vinovat, poate, dacă n-a evaluat bine starea nației, capacitatea ei de toleranță religioasă și etnică, ba a mai și întărâtat-o în campanie, cântând mișelește pe corzi naționaliste melodii cu julieni și werneri care nu-s români adevărați. Dumnezeu nu bate cu parul și nici Allah nu cred să prefere asta.

2. Biziday.ro, “Nu cred că va ceda niciunul!”

- 2.198 likes & shares;

Nu consider o greșeală mișcarea președintelui Iohannis de a nu da explicații în legătură cu refuzul său de a o nominaliza pe Sevil Shhaideh pentru funcția de premier. Dar ar fi bine să le aibă și să fie credibile. Dacă a jucat o cacealma, are mari șanse ca aceasta să i se întoarcă în față.

Dragnea s-a poziționat deja pentru asta și, destul de probabil, va reînnoi nominalizarea doamnei Shhaideh, în cazul în care simte că Iohannis nu poate susține public cu argumente refuzul. O astfel de situație l-ar reduce pe Klaus Iohannis la situația lui Traian Băsescu din 2009 (ce ironie!) când o majoritate l-a propus pe Iohannis pentru postul de premier iar Băsescu a zis că e mai bun Negoiță, că e tot primar.

3. Blogurile Adevărul, “Patriotismul ca misiune de camuflaj”adevarul.ro/news/societate/patriotismul-misiune-camuflaj-1_58602a9d5ab6550cb8c33b03/index.html, de Andrei Pleşu 

- 2.137 likes & shares;

A-ţi iubi ţara nu e a semnala deficienţele existente şi a te strădui să le tratezi. A-ţi iubi ţara e a minimaliza orice deficienţă, oricît de evidentă, sau, şi mai bine, a contesta, vitejeşte, eroic, strămoşeşte, orice „aşa-zisă” deficienţă.

Sîntem, pe toate planurile, fete mari, sarea pămîntului, zîna zînelor. Cine nu recunoaşte aceste orbitoare calităţi e trădător, pion al „agenturilor”, venetic, pus să ciopîrţească pămîntul străbun. Odată stabilite aceste „adevăruri”, putem aţipi liniştiţi. Totul e minunat, „în cea mai bună dintre lumile posibile”. Nu mai avem nimic de făcut: doar să ducem „pe culmi” „mîndria de a fi român”!

4. Lucianmandruta.com, “Ce să întelegem din ce se întamplă” 

- 1.252 likes & shares;

Incredibil, Dragnea a reusit chiar sa pozeze afectat de xenofobia la adresa doamnei Shhaideh – dupa o campanie in care partidul sau a profitat din plin de mesajele neaos rrromanesti si ura fata de straini promovata de activistii sai! Dar asta e o masura a abilitatii: sa o cotesti ca la Ploiesti e o calitate suprema in politica. Mi-a zis mie Brucan.

Sa nu ne gandim deci la valoarea de adevar. Sa judecam aparentele, care conteaza enorm. Si acest lucru trebuie luat in calcul la Cotroceni: nu mai poate exista efectul Basescu.

Dincolo de toate, ce risca sa rezulte pana la urma dintr-o criza politica? Dupa mine, asta poate insemna inclusiv trecerea Romaniei pe o alta orbita geopolitica.

5. Biziday.ro, “Cum ne alegem sursele și de ce sunt importante Alertele Biziday…” 

- 1.045 likes & shares.

Aplicația Biziday este una de știri verificate, nu preluăm analize (nici chiar pe ale mele și chiar intenționez să public una mâine despre nominalizarea doamnei Shhaideh, dar pe blog, nu pe Aplicație) iar dacă punerea în context induce fără probe concrete o idee, atunci echipa care operează Aplicația devine reticentă.

La ce furt fără jenă de știri e în România, analiza surselor e foarte importantă, cu atât mai mult cu cât, deseori, mai multe surse au de fapt aceeași sursă. Dezvoltăm parteneriate cu colegii ale căror știri le preluăm, suntem gata să îi ajutăm la nevoie, vorbim, ne sunăm unii pe alții, dar ne rezervăm dreptul de a nu prelua o știre dacă nu suntem siguri de certitudinea ei.

 

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro

Comentarii

  • Se pare ca trebuie sa imi schimb prietenii, eu nu vad nici un share de la astia care rup "audientele" pe facebook. Nu ca as vrea sa vad, din contra, dar vad ca ma lasa asa neinformat legat de propaganda politica. Eu care imi facusem cont de facebook numai ca sa vad ce scrie Guran si Mandruta, dar nimic frate!

Trimite un comentariu