Skip to main content

Plecare la vârful Mediafax. Unul din cei mai vechi colaboratori ai lui Adrian Sârbu părăsește grupul

 
Plecare la vârful Mediafax. Unul din cei mai vechi colaboratori ai lui Adrian Sârbu părăsește grupul

Unul din cei mai vechi colaboratori ai lui Adrian Sârbu pleacă de la vârful grupului Mediafax. Radu Marga, care de aproape doi ani a fost director executiv al grupului deținut de Adrian Sârbu, părăsește compania.

Publicitate

Contactat de Paginademedia.ro, Radu Marga a confirmat plecarea, fără a detalia decizia.

Radu Marga a fost numit la conducerea grupului Mediafax în februarie 2015, la câteva luni după plecarea lui Orlando Nicoară. Înainte, a fost director de dezvoltare al Alerria Business Consulting, unul dintre vehiculele de investiții ale lui Adrian Sârbu.

Traseul lui Radu Marga în media a început în 2004, când a venit în Pro TV ca auditor, de la PriceWaterHouseCoopers.

A fost, pe rând, Director de dezvoltare Pro TV SA, director executiv MTV și director de dezvoltare pe tot grupul Central European Media Enterprises, care deține și Pro TV.

După plecarea lui Radu Marga de la Mediafax, conducerea grupului va fi exercitată de Adrian Sârbu, împreună cu publisherii grupului, Alex Matei (divizia Business – Ziarul Financiar, Gândul) și Daniela Radu (divizia General – Mediafax, ProSport, Descopera).

Radu Marga, carte de vizită, via LinkedIn:

  • Februarie 2015 – Decembrie 2016: Director Executiv Mediafax
  • Ianuarie – Decembrie 2014: Director Dezvoltare Alerria Business Consulting
  • Ianuarie 2010 – Decembrie 2013: Director de Dezvoltare Central European Media Enterprises
  • 2008-2010: Business Development Project Manager CME
  • 2007-2008: Director Executiv MTV
  • Ianuarie – Decembrie 2007: Director Dezvoltare Pro TV SA
  • 2005-2007: Director Financiar Sport Radio TV Media
  • 2004-2005: Auditor Intern Pro TV SA
  • 2002-2004: Auditor PriceWaterhouseCoopers
     
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Trimite un comentariu