Skip to main content

Protestele, la România TV şi Antena 3: Lovitură de stat în desfăşurare. Antena 3: Colectiv 2015 - Bamboo 2017

 
Protestele, la România TV şi Antena 3: Lovitură de stat în desfăşurare. Antena 3: Colectiv 2015 - Bamboo 2017

BURTIERĂ LA MINUT. Două posturi de ştiri, România TV şi Antena 3, califică drept lovitură de stat protestele din stradă împotriva graţierii. Mai mult Antena 3 face o paralelă între tragedia din Colectiv şi incendiul din Bamboo.

Publicitate

"Incendiul nu a reuşit, lovitura de stat continuă", a titrat Antena 3 la Sinteza zilei, cu Mihai Gâdea şi Mircea Badea pe ecran. Înainte de începerea emisiunii, pe ecran rula burtiera Colectiv - Bamboo 2017. Scenariu bombă!

Pe imaginile din stradă, Antena 3 a pus burtiera: Lovitură de stat în desfăşurare

România TV s-a dezlănţuit împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, care a venit la protest: "Iohannis forţează o lovitură de stat", a titrat postul lui Sebastian Ghiţă. Altă burtieră: Cum se încearcă destabilizarea ţării la nivel înalt. Termenul de "înaltă trădare" s-a auzit în studioul de la România TV.

Mai mult, prezentatorii şi invitaţii România TV vorbeau despre faptul că au fost manifestanţi plătiţi cu 100 de lei ca să participe la miting. Postul a fost cel mai vehement împotriva manifestaţiei. Sorin Roşca Stănescu a comparat situaţia cu "rebeliunea legionară". Iohannis este, după România TV: Amendabil, suspendabil, arestabil.

UPDATE 1. La România TV, intră în direct şeful editorial al staţiei Eugen Chelemen, care spune că are informaţii cum că Liviu Dragnea i-a cerut ministrului de interne să cerceteze cazul Bamboo, că incendiul a fost pus şi are legătură cu protestele. O altă ipoteză: implicarea serviciului doi şi-un sfert în proteste. Ciutacu îl atacă furibund pe Cristian Tudor Popescu şi site-ul Republica.ro, pentru că "a incitat toată săptămâna". Acuză implicarea serviciilor secrete. Atacuri şi la site-ul Digi 24.

UPDATE 2. Sinteza zilei difuzează un material despre graţierile lui Barack Obama. E vorba de un "un simţ al dreptăţii", spune Gâdea. Un gest de umanitate. Mircea Badea completează: să fie clar, ordonanţele astea nu au nicio legătură cu Voiculescu. El iese oricum, că trebuie să iasă. Burtiera: Lecţia preşedintelui Obama pentru propaganda securităţii.

GALERIE FOTO. Burtiere pe posturile de ştiri:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Cetatean roman Cetatean roman
    Sa le fie rusine, aceste posturi spala creierii romanilor , ar trebui inchise!
    Nu este clar ca aceasta lege e facuta de hoti pt hoti?
    Ex: de Dragnea pt Dragnea??
    De Tariceanu pt Tariceanu?.
    Acesti urmasi ai cucuvelei Iliescu ar trebui sa si dea seama ca au venit din urma o alta generatie superinteligenta pe care nu o mai poti pacali cu galeti si pixuri.
    Intelegeti hotilor psdisti- vremea voastra s-a dusss !!!!
  • Vick Vick
    De ce Voiculescu, Tăriceanu și Ponta nu au făcut nimic pt a ameliora situația din inchisori cand erau la guvernare. Atunci credeau că justiția nu o să se atingă de ei, iar acuma vă platesc bine ca să îi scăpați de închisoare. Păcat de emisiunile foarte bune a lui Carmen Avram, restul de la Antena 3 sunteți în slujba corupților!
  • Cristian Cristian
    Pai aceste televiziuni au tot interesul sa manipuleze opinia publica ! Poate cineva din CNA nu se va lasa manipulat si v-a lua act de minciunile lansate de aceste televiziuni...
  • dan andrei dan andrei
    De ce Dan Voiculescu "trebuie sa iasa" , Mircea Badea ? Si-a achitat prejudiciul catre statul roman? S-a finalizat dosarul de santaj RCS-RDS? Victor Ponta, Calin Popescu-Trariceanu, Liviu Dragnea, Sebastian Ghita, Laura Georgescu( Presedintele CNA), Gabriel Oprea „şi, ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră Ion Iliescu” si multi alti polticieni si-au dovedit cumva nevinovatia in actiunile in Justitie deschise pe numele lor?
    Ca un adevarat jurnalist, Mircea Badea poate prezenta public in emisiunea lui dovezile, prin care isi sustine afirmatia de mai sus.
    Doar de asta avem ziaristi, sa informeze opinia publica.
    Succes, Mircea, sau retrage-te din media!...
  • Akex Akex
    Si ca de obicei CNA-ul o sa doarma in continuare ( SOMN USOR )
  • tele tele
    daca presedintele poate sa mearga la o sedinta de guvern, poate sa se duca si la o sedinta CNA? Asta daca are cvorum vreodata.
  • alex alex
    Ce tare cand ieseau 100 de pensionari in timpul lui Boc nu era lovitura de stat.Cand o mana de oameni il injurau pe Basescu nu era lovitura de stat.Cand vin cateva zeci de mii si cer ca PSD sa nu elibereze infractorii e lovitura de stat.ALO,CNA!!!!!Se aude pe acolo?Domnul Herjeu,va autosesizati sau asteptati 6 luni sa se prescrie?
  • doar eu doar eu
    Nici nu stiu cine a fost aici mai paranoic;
    Antena 3 sau
    Romania TV????

Trimite un comentariu

sus