Skip to main content

VIDEO. Matei Psatta: De ce am plecat de la Leo Burnett la Vola.ro

 

VIDEO. După șase ani în agenții de publicitate, Matei Psatta, șeful diviziei de digital și social media de Leo Burnett trece la un client: director de marketing la Vola.ro, afacere online în domeniul turismului.

De ce a făcut acest pas, chiar în anul în care a câștigat cu agenția Marele Effie, pentru campania Telekom Tadaaam? Cum l-au convins cei de la Vola.ro? Ce a spus tatăl lui, publicitarul Sorin Psatta?

Publicitate

Matei Psatta răspunde într-un interviu acordat Paginademedia.ro:

  • Motivul pentru care am vrut să fac pasul ăsta către client, către organizaţia propriu-zisă, e faptul că am acces la produs.
  • Reacţia tatălui: iniţial a fost “bă, stai aşa”. Dar în timp, a început să înţeleagă şi într-un final a fost de acord. Nu merg împotriva voinţei lui, am binecuvîntarea de sus ca să spun aşa. Mi s-a părut important că a înţeles ce am vrut eu de fapt să fac.
  • Nu cred că fug de publicitate, doar că mă duc mai aproape de surs problemei. Eu nu simt că am ieşit din industria de comunicare, doar că acuma trag la poartă din altă poziţie.

VIDEO. Matei Psatta: De ce am plecat de la Leo Burnett la Vola.ro

Matei Psatta, despre plecarea de la Leo Burnett la Vola.ro:

Paginademedia.ro: De ce ai lăsat zona de publicitate pentru client?

Matei Psatta: E mult spus că am lăsat zona de publicitate. O fac din altă parte acum.

Motivul pentru care am vrut să fac pasul ăsta către client, către organizaţia propriu-zisă, e faptul că am acces la produs, ceea ce în publicitate nu prea ai. De multe ori, mi se pare mie şi mai ales în ziua de azi cum se tot spune, totul trebuie să fie cât mai dinamic şi mai maleabil, motiv pentru care eşti destul de limitat în momentul în care nu ai acces la produs.

Am simţit nevoia să fac pasul ăsta pentru a atinge cumva toate părţile comunicării şi marketingului, cei celebri patru P, dacă vrei.

Paginademedia.ro: Dar tu faci pasul ăsta în anul în care ai luat marele Effie.

Matei Psatta: Cred că îl făceam şi dacă nu îl luam şi a fost chiar un semnal de confirmare. Tot ce s-a întâmplat la Leo Burnett în toţi anii aceştia a fost grozav şi chiar am învăţat foarte multe acolo, dar simţeam nevoia să intru şi pe partea asta de produs, de marketing de produs, dacă vrei, vs publicitate pură.

De ce? Pentru că mi se pare că, cel puţin pe zona de Digital, publicitatea în România e destul de limitată şi din zona de client poţi să încerci lucruri noi, să te duci în direcţii noi şi să vezi ce iese.

Paginademedia.ro: Cum te-a convins Vola să vii acolo?

Matei Psatta: Mie mi-a plăcut mult momentul în care erau. Momentul ca bussines, la asta mă refer. Odată nu mai erau start-up de mult, că aşa mai era varianta să mergi la un Start up unde, da! libertatea e infinită, problema e că resursele sunt super limitate, vs corporaţie, unde resursele sunt aproape nelimitate dar libertatea e aproape inexistentă.

Ei sunt in between, sunt în zona în care au depăşit de mult zona de start up, dar sunt încă departe de zona de corporaţie şi sper să nu ajungă niciodată acolo, în sensul rău, că orice corporaţie are părţi bune şi părţi rele. Sunt în zona de bussines dinamic, sunt în zona de online - ăsta a fost un argument foarte puternic. E un bussines în care poţi să faci lucruri, au un palmares foarte bun şi din pricina faptului că ei au înţeles zona asta de product marketing şi au produs foarte bun la care lucrează în mod constant.

Am zis ok, mă duc într-un loc unde pot să învăţ să fac lucruri pe produs, să iau cunoştinţele mele zona de comunicare şi să le aplic pe un produs dinamic.

Paginademedia.ro: Tatăl tău ce a zis? El te-a introdus în publicitate, acum laşi publicitatea, el ce a zis când i-ai spus?

Matei Psatta: Reacţia lui iniţială a fost “bă, stai aşa!”. Dar în timp, pe măsură ce am discutat şi i-am spus şi eu motivele pentru care i-au serios în considerare chestia asta, a început să înţeleagă şi într-un final a fost de acord.

Nu merg împotriva voinţei lui, am binecuvîntarea de sus ca să spun aşa. Mi s-a părut important că a înţeles ce am vrut eu de fapt să fac şi a înţeles diferenţa între ce se întâmplă acum în publicitate şi ce se poate întâmpla în zona asta de comunicare digitală.

Paginademedia.ro: Ce le-ai spune colegilor care ar spune “păi bine, Matei, în loc să stai aici să lupţi, eşti destul de vocal, ai ironizat în nişte rânduri industria, şi în loc să stai să lupţi tu fugi.”

Matei Psatta: Eu nu cred că fug, doar că mă duc mai aproape de sursă dacă vrei, de sursa provocării, ca să fim politicaly correct. Eu nu simt că am ieşit din industria de comunicare, doar că acuma trag la poartă din altă poziţie.

Paginademedia.ro: Te temi că o să faci aceleaşi greşeli pe care le fac clienţii?
Matei Psatta:
Recunosc că sunt atent la chestia asta, a fost prima întrebare pe care mi-am pus-o şi mi-am promis aşa, cumva, ca întotdeauna să fiu atent să nu ajung şi eu în poziţia asta, sper că nu, ce pot să zic, o să fiu atent şi o să încerc măcar să fac greşeli noi, să învăţ ceva din ele, să nu le fac pe aceleaşi.

Paginademedia.ro: Cu ce agenţii o să lucrezi?

Matei Psatta: Nu ştiu deocamdată. Momentan lucrez cu o agenţie de PR. Mai departe, dacă se va ajunge în situaţia să facem un pitch pentru comunicare ATL şi pentru comunicarea de digital, o să fie în funcţie de nevoi, sincer. Asta e o altă greşeală pe care o văd des în industrie, nu te gândeşti concret la nevoile pe care le ai înainte să faci un pitch.

Dacă spre exemplu vrem o campanie de media puternic, o să mergem spre agenţiile care fac media digital foarte bine; vrem o campanie mai axată pe conţinut, o să mergem către agenţii care fac content de digital foarte bun, şi aşa mai departe.

Paginademedia.ro: Te vezi în câţiva ani înapoi în agenţie?
Matei Psatta:
S-ar putea, cine ştie. Dacă evoluează relația client-agenție - eu simt foarte tare că e nevoie de chestia asta, de evoluare a relaţiei dintre client şi agenţie.

Dacă o să evolueze suficient treaba asta mă vâd înapoi, de ce nu.

În acelaşi timp, e greu să spun asta pentru că nu m-am văzut plecând, adică nu mi-am propus acum un an de zile “gata, eu numai plec din agenţie”. S-a întâmplat, adică a fost o idee potrivită la momentul potrivit.

La fel, dacă peste ani şi ani va fi o agenţie potrivită la momentul potrivit o să iau în considerare. Eu nu am o ură faţă de industrie sau faţă de agenţii, cred doar că lucrurile s-ar putea face mult mai bine şi încerc să mă duc în locul în care pot să arăt asta, în care putem să facem lucrurile mai bine şi să dăm poate un mic studiu de caz pentru industrie.

VIDEO. Matei Psatta, interviul integral: plecarea de la Leo și relația client-agenție de publicitate

 

 
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Trimite un comentariu