Skip to main content

BLOGOSFERĂ. Guran, trei articole, trei virale: peste 30.000 de share-uri. În top: „Domnule Grindeanu, vă rog frumos să demisionaţi!”

 
Moise Guran
Moise Guran

BLOGOSFERĂ. Moise Guran a dat viralele weekendului pe reţelele sociale. Trei opinii ale jurnalistului au fost în topul celor mai distribuite cinci articole de pe bloguri. Cumulat, cele trei materiale au adunat peste 31.000 de like-uri şi share-uri.

Publicitate

Cel mai viralizat a fost textul "Domnule Grindeanu, vă rog frumos să demisionaţi", iar celelalte două texte semnate de Guran au fost Propunere de revizuire a Constituţiei (IV) – a doua situaţie de dizolvare a Parlamentului şi Le luăm Nucleara sau ne facem scut împotriva ei? Ce este şi ce ar putea deveni Avocatul Poporului.

"Domnule Grindeanu, vă rog frumos să demisionaţi!", semnată de Moise Guran, a fost cel mai apreciat şi distribuit material din blogosferă. În articol, jurnalistul vorbeşte despre motivele pentru care prim-ministrul Sorin Grindeanu ar trebui să demisioneze din fruntea Executivului.

Materialul a adunat peste 21.000 de like-uri şi share-uri, potrivit unei monitorizări Facebrands PRO pentru Paginademedia.ro.

Din material:

”Chiar dacă evenimentele acestor zile nu vă trec în galeria eroilor neamului, chiar dacă demisia guvernului nici măcar nu închide neliniştile acestei societăţi trezite (iar Revoluţia va continua sub altă formă) vă asigur domnule Premier că decizia dvs de abrogare a Ordonanţei vă va permite să vă întoarceţi liniştit la Timişoara, sau să rămâneţi la Bucureşti, dacă doriţi, nu contează, dar să vă priviţi în ochi copiii, vecinii şi prietenii. Un singur lucru trebuie să mai faceţi:

E timpul să demisionaţi tocmai pentru a valida energia minunată a acestor tineri şi încrederea pe care au căpătat-o în forţa lor, ca generaţie. E forţa care va schimba în bine România.”

În topul celor mai apreciate şi distribuite opinii publicate în weekend în blogosferă, au intrat materiale de pe blogurile Biziday.ro şi Blogurile Adevărul.

Menţiune importantă: Topul include, cumulat, numărul de like-uri şi de share-uri.

Cele mai apreciate şi distribuite opinii publicate în weekend în blogosferă, potrivit unei monitorizări Facebrands PRO pentru Paginademedia.ro:

1. Biziday.ro, “Domnule Grindeanu, vă rog frumos să demisionaţi!”

- 21.050 like-uri & share-uri;

M-am uitat cu mare atenţie la aceşti tineri care ies, încă mai ies în fiecare seară în stradă… ei fac parte dintr-o altă generaţie. Nu e o generaţie care să moară în tăcere, care să stea cu capul între urechi, ridicând din umeri, acceptând compromisul, e o generaţie care are forţa construcţiei şi energia înnoirii… nimic n-ar fi mai dramatic decât frângerea acestor aripi.

2. Biziday.ro, “Propunere de revizuire a Constituţiei (IV) – a doua situaţie de dizolvare a Parlamentului”

- 5.913 like-uri & share-uri;

3. Blogurile Adevărul, “Liniştea celor 300.000”, de Eugen Hriscu

- 4.362 like-uri & share-uri;

Scena telefoanelor aprinse în Piaţa Victoriei a devenit momentul cel mai reprezentativ al mişcărilor de protest din această iarnă. Dar, în aceeaşi seară, s-a mai produs un eveniment care ar putea să se dovedească, pe termen lung, a fi un germene de schimbare mult mai important decât fotografia-simbol a luminilor. Pe 5 februarie, 300.000 de români au tăcut împreună.

4. Biziday.ro, “Le luăm Nucleara sau ne facem scut împotriva ei? Ce este şi ce ar putea deveni Avocatul Poporului…”

- 4.356 like-uri & share-uri;

În 1997 o astfel de ordonanţă, valabilă câteva zile, a făcut scăpaţi o grămadă de borfaşi, miliardari de carton care furau mult mai rudimentar decât ai de acum. Un alt episod straniu (unii l-au numit lovitură de stat) a avut loc în iulie 2012, când Guvernul Ponta a modificat printr-o ordonanţă de urgenţă vădit neconstituţională chiar legea Curţii Constituţionale, astfel încât să nu mai poată fi atacată o hotărâre a Parlamentului de demitere a Avocatului Poporului.

5. Blogurile Adevărul, “„Minunea” de la Antena 3 a ţinut „trei zile”. Strategii pentru recăpătarea publicităţii”, de Florin Ghioca

- 2.027 like-uri & share-uri.

Strategia de schimbare editorială a Antenei 3, care a uimit analiştii media şi despre care am scris de curând, devine destul de previzibilă: în spatele unei imparţialităţi şi a unei campanii de „împăcare” a celor două „tabere”, din Piaţa Victoriei şi Cotroceni, se află de fapt dorinţa anteniştilor de a-şi recăpăta publicitatea pierdută, o gaură serioasă în bugetul televiziunii.

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • SORIN SORIN
    Plin de postaci la comentarii!
  • Razvan Razvan
    Domnule Moise impreuna cu Lucian Mîndruță nu mai instigati si dezinformati ca nu faceți bine poporului român.Romania nu e populata doar de 31000 de oameni .
  • Cezar Cezar
    Ia sa dau eu un share la ce a scris Moise ca sa crape toti de au scris inainte de ciuda , ca tot sunt manipulat ...
  • cc cc
    d-le Guran inca mai ai tupeul sa emiti pareri in legatura cu acest guvern, cata vreme s-a dovedit clar ca esti un agitator , unul care dezinformeaza, sau in cel mai bun caz unul care nu stie sa citeasca.Evenimentele din zilele astea dovedesc ca ai dat-o in gard rau de tot, si amaratii ai din piata care au mers de buna credinta acolo, isi dau probabil seama ca au fost maipulati intr-un mod ordinar. Luati si cititi si dupa mai emiteti pareri, dar oamenii incep incet incet sa inteleaga ce interese servesti...Eu zic sa incepi cu alfabetul si dupa sa incerci sa treci la texte mai complicate, in cativa ani o sa reusesti sa citesti si OUG-uri, daca esti ambitios
  • Gogol Gogol
    Lasa-ne, binomistule !
  • Emil Butnaru Emil Butnaru
    Că sunt IDEILE altora cele despre dizolvarea Parlamentului se poate constata accesând paginile 293 - 294 ale Raportului Forumul Constituțional 2013 - varianta Cojocaru.
    Rușinică, Moise!
    Un GAZETAR CU BUN SIMȚ ar fi menționat că „ideile” nu sunt chiar pionierat, ele fiind menționate PRIMA DATĂ în aprilie 2013 pe platforma online a Forumului Constituțional.
    Asta ar fi fost valabil la un Gazetar cu „G” mare.
    La oltenași jmecheri deontologia este facultativă.
  • Emil Butnaru Emil Butnaru
    Moise Guran are idei. Ideile ALTORA!
    ***

Trimite un comentariu

sus