Skip to main content

Nume noi se alătură postului muzical UTV, la show-urile UTOPS şi Give me 5

 
Nume noi se alătură postului muzical UTV, la show-urile UTOPS şi Give me 5

Echipa postului UTV se măreşte. Două nume noi se alătură staţiei muzicale, din această toamnă.

Publicitate

Noile prezentatoare sunt Oana Zara la UTOPS şi Andra Brebu la Give me 5. Emisiunile se difuzează astfel:

  • UTOPS se vede în fiecare sâmbătă, de la ora 11:00 (în reluare, duminică, de la 14:00)
  • Give me 5 se difuzează în fiecare luni, de la ora 19:00. Emisiunea prezintă cinci lucruri despre artişti.

Oana Zara este actriţă, dansatoare şi creator de conţinut pe TikTok:

„Toate acestea au început să ia contur încă de când eram mică. Aveam pe perete un poster cu trupa Andre şi nu trecea zi fără ca eu să îmi adun toată familia şi să le cânt Liberă la mare. La vârsta aceea cântam atât de bine încât ai mei, în unanimitate, au decis să mă trimită la... cursuri de dans.

A fost, însă, o decizie înţeleaptă: am terminat Facultatea de Coregrafie la UNATC, iar acum s-au inversat rolurile – alţii învaţă să danseze de la mine”, a spus Oana Zara.

Andra Brebu este studentă la actorie, pasionată de cântat şi de scris versuri. Va prezenta vieţile vedetelor #fărăfiltru, anunţă cei de la UTV.

„Petrec o grămadă de timp să caut muzică, în cele mai mici colţuri ale YouTube-ului, şi îmi place să descopăr artişti diverşi, cool, de prin toate ţările”, spune Andra Brebu.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus