Skip to main content

Nume noi în echipa Euronews. Printre ei, Claudiu Popa şi Mirela Vaşadi, ex-Realitatea. Cum arată echipa ştirilor Euronews

 
Nume noi în echipa Euronews. Printre ei, Claudiu Popa şi Mirela Vaşadi, ex-Realitatea. Cum arată echipa ştirilor Euronews

Euronews anunţă nume noi în echipa televiziunii de ştiri. Claudiu Popa şi Mirela Vaşadi, ambii cu experienţă la Realitatea TV, se alătură postului de televiziune Euronews România. Florian Petrică, fost prezentator al ştirilor din sport la Pro TV şi comentator Eurosport, este un alt nume care să alătură televiziunii Euronews România. 

Publicitate

Postul de televiziune a anunţat mare parte din echipa de ştiri, printre care îi reamintim pe Adelin Petrişor, Vitalie Cojocaru, Xenia Croitoru şi Daniel Coman, nume despre care Paginademedia.ro a relatat deja

„De astăzi, jurnaliştii noştri vor lucra într-o reţea globală, alături de colegii din redacţia Euronews World, dar şi de cei din televiziunile afiliate Euronews aflate în Serbia, Georgia, Albania şi Bulgaria”, au anunţat reprezentanţii Euronews România.

Andra Miron Diaconescu, redactor-şef Euronews:

„Suntem bucuroşi că în echipa Euronews România au venit profesionişti de necontestat, cu cariere solide construite în mulţi ani de muncă pe teren, atât în faţa cât şi în spatele camerelor de filmat.

Redacţia noastră este încă în formare şi sperăm să primim în curând noi colegi. Concursurile sunt deschise şi suntem convinşi că jurnalişti cu experienţa profesională relevantă vor contribui direct la construcţia unei redacţii de televiziunecare să aibă o voce puternică în peisajul media românesc şi care să practice un jurnalism la standarde înalte, ilustrând ideea de bază a reţelei europene Euronews: All Views!

Pe data de 6 ianuarie 2020, Euronews a anunţat semnarea unui parteneriat cu Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) pentru a lansa Euronews România, un nou canal de ştiri independent destinat unui public vorbitor de limba română. La data de 9 noiembrie, televiziunea primea licenţă de la CNA.

Euronews România va fi o televiziune naţională care va difuza ştiri şi va realiza producţii locale, naţionale, regionale şi internaţionale în limba română, în baza principiilor jurnalismului independent promovat de Euronews World.

În ultimii doi ani, Euronews a lansat alte patru proiecte afiliate de marcă în Georgia, Albania, Serbia şi Bulgaria.

Prezentăm în continuare lista jurnaliştilor Euronews, din prima linie:

Adelin Petrişor (ex TVR) este unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti de război din România, cu o experienţă profesională de 25 ani. Este singurul corespondent român care a transmis în direct din Bagdad, în 2003, în timpul ofensivei americane în Irak. A realizat interviuri exclusive cu personalităţi ca Yasser Arafat, Ehud Barak, Benjamin Netanyahu, cu secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, sau cu campionul italian la motociclism Valentino Rossi.

Vitalie Cojocari (fost Pro TV) va acoperi zona socio-economice cu impact major asupra publicului larg. Cariera sa de 20 ani de presă, majoritatea în televiziune, a fost construită în România însă Vitalie este originar din Republica Moldova şi a devenit unul dintre cei mai avizaţi observatori ai evoluţiilor şi realităţii din această zonă.

Xenia Croitoru (ex Antena 3) are o experienţă de aproximativ 11 ani în televiziune şi este jurnalist în domeniul politic. Xenia a studiat, pe rând, filosofie, etică şi jurnalism, iar acum a decis să se alăture unei echipe de profesionişti, în care crede şi despre care spune că reprezintă o a doua familie - Euronews România!

Andreea Gurban (ex Antena 3 şi Kanal D) este jurnalist cu experienţă în domeniul economic. Lucrează de 10 ani în presă şi vorbeşte 4 limbi străine: engleză, franceză, spaniolă şi portugheză. Consideră că jurnalismul înseamnă o imensă responsabilizare pentru profesionistul de televiziune şi că impactul informaţiilor difuzate poate schimba vieţi. 

Maia Bondici a studiat jurnalismul la City, University of London şi şi-a început cariera la prestigiosul post BBC. 

Claudiu Popa (ex Realitatea TV) are o experienţă de 12 ani în televiziune. A realizat ştiri, reportaje, transmisii live şi a moderat dezbateri politice în platou. Este pasionat de fotografie şi crede cu tărie că jurnalismul nu este doar o meserie, ci un stil de viaţă.

Mirela Vasadi-Blasius (ex Realitatea TV şi TVR 2) este o cunoscută realizatoare de emisiuni pentru care calea de la ştiri, la autocunoaştere şi introspecţie a fost consolidată în aproape 20 de ani de televiziune. 

Florian Petrică este un respectat comentator sportiv şi lector universitar în cadrul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Universitatea Bucureşti. Este cunoscut încă din anii 2000, pe vremea când prezenta ştirile din sport la Pro TV. A mai lucrat la Telesport, National TV, The Money Channel, a fost comentator la Eurosport şi jurnalist TVR. 

Radu Hângănuţ (a făcut parte din echipa Starea Naţiei) este interesat de poveştile din sport care ne pot inspira să fim mai curajoşi şi crede că educaţia şi investiţiile în acest domeniu sunt soluţia pentru cele mai multe din problemele cu care societatea se confruntă. Radu este convins că datoria profesioniştilor din presă e să-şi obişnuiască publicul cu metodele corecte de verificare a informaţiei şi să combată fake news.

Miruna Mihailovici (ex Realitatea TV, Digi24 şi Realitatea Plus) are o experienţă de 10 ani în presă. A studiat jurnalismul la Universitatea Media şi a obţinut diploma de master în comunicare şi PR, în cadrul SNSPA. 

Felicia Macaleţ (ex Pro TV) a studiat comunicarea socială şi jurnalismul la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca şi a călătorit până în China, într-un program de schimb cultural, la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie Zhejiang. 

Alida Mocanu (ex Digi24) este jurnalist cultural cu o experienţă de 17 ani în televiziune şi presă scrisă. Este specializată în Teoria şi Practica Editării de Carte la Universitatea din Bucureşti şi, în cariera sa, a realizat peste 200 de interviuri cu scriitori din întreaga lume.

Daniel Coman (ex TVR şi Antena 1) e specializat în jurnalism economic şi este convins că presa are o importantă funcţie educativă prin intermediul căreia oamenii se pot familiariza cu fenomene şi cu mecanisme nu întotdeauna uşor de înţeles. Domeniul fiscalităţii, gestionarea banilor sau evoluţiile pieţei sunt aspecte care necesită analiză şi explicaţie specializată,

Eduard Popescu este fost sportiv de performanţă şi absolvent de studii juridice pentru care jurnalismul înseamnă nu doar muncă de echipă, ci şi instrumentul perfect pentru a traduce şi explica informaţiile esenţiale pentru public. 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Corduneanu Corduneanu
    Suntem in 30 mai si NIMIC.
  • Mitica Botosani Mitica Botosani
    Echipa va fi una de succes sau nu va fi deloc.
  • Popa Adrian Popa Adrian
    Noua echipa de la Euronews va fi una de succes, pentru ca este compusa din profesioniști cu experienta.
  • Euro-scepticul Euro-scepticul
    Euronews Romania este o franciza de tocat banii statului, adica un fel de Mega Image al televiziunilor, un TVR News, principalul concurent al TVR, atat si nimic mai mult. Sa-i fie drumul lin! Turturica, daca nu faci nicio schimbare la TVR iti taie guvernul bugetul si-l realoca la Euronews Romania, varful de lance a PSD-ului (doar e The Great Petrea implicat)
  • jk jk
    @Adi e de la Pro,Vitalie Cojocari
  • Ciocolatu Ciocolatu
    @abc+, eu am vrut să zic ce se întâmplă cu Digi 24 când se va lansa Euronews România dacă vor mai da știri adevărate sau nu.
  • abc+ abc+
    Soby (mai nou Ciocolatu/Negrutu) iar te … grija de Digi? Măcar pune numele ăla cu care ne-ai spamat cu plecările de la Digi din 1 Decembrie (sanchi) la B1, ba ziceai ca din 10/15.
    Ești extra penibil
  • margo margo
    Marturisesc ca proiectul asta ma intriga... Ai pe de o parte brandul euronews care inspira incredere... Dar redactia e condusa de... Andra miron, iar proiectul ii apartine lui... Gabi petrea... E ca si cum se deschide uzina ferrari in romania, iar director tehnic e viorica dancila si liviu dragnea e la pr...
  • Lionel Putin Lionel Putin
    Absolut toate aceste personaje sunt muuult umflate. Niciunul nu a rupt gura targului, nu a luat vreo pozitie curajoasa fata de multele nedreptati si mizerii din Romania, nu a determinat vreo schimbare, ceva. E o gasca care s-a conturat mimand niste super-concursuri. Pai daca esti un nume consacrat, de ce sa dai concurs? Adelin Petrisor (vedeta, sanchi) da concurs cu Andra Miron sau cu Cristian Coman, adica cu niste nimeni. E ca si cum Hagi ar fi dat probe sa vina la Academica Clinceni. Ma intreb si cine o mai fi Radu Hanganut in presa sportiva, ca p-aici da lectii la greu. Si am aflat ca mai traieste si Florian Petrica, alt baiat care s-a plimbat ca gasca prin apa prin 168 de redactii in ultimii 15 ani.
  • Alexandru Alexandru
    In aceste timpuri, televiziunea renaște și își modifică ADN-ul văzând cu ochii. Existența ei, așa cum o știm majoritatea dintre noi, nu mai are prea multe zile...Ideea de live in stilul cine verite, pare că a prins bine. Nu vad in afară de un duo -cameraman/reporter ceva mai mult..Sa ne aducem aminte de acel post DD TV, situat într-o garsonieră...a funcționat cu bune și rele...Degeaba avem platourile digitale, scule de zeci de mii Euro, exemplul este in zona on-line, unde cu un telefon și ceva creier se poate face cam orice... Probabil că acest tip de media funcționează mai bine și ajunge la public într-un mod mai facil...Nu comentez ce criterii de calitate are publicul în alegerea unui post tv, ci doar partea practică/pragmatică...Lumea vrea fast TV, nu intro-uri cu repetiția unui montaj video, lungirea la nesfârșit a unui non subiect. As îndrăzni să dau un exemplu de canal TV, Rupty.. da , e al rușilor, dar acele live-uri din toată lumea sunt spectaculoase cel puțin ca timp de reacție de la producerea unui eveniment de orice fel... Dacă stau bine să mă gândesc, ceva de acest fel merge mai bine pentru cei ce vor știri. Să nu uităm că un post TV este ca o fată ce încearcă să-și atragă cât mai mulți pețitori/ audiență..prin toate mijloacele posibile, unele dintre ele la limita bunului simt...
  • Ciocolatu Ciocolatu
    @Are Politehnica Pește, dacă se va lansa Euronews România, ce se va întâmpla cu Digi 24, singurul post de știri cu știri adevărate din România?
    Euronews România va avea știri adevărate cu sigur...
  • Adi Adi
    Nici un parandaratar de la pro tv, romania te iubesc, unde sunt cei mai șpăgari? Înseamnă ca sunt salariile mici
  • je je
    unii deja regreta ca s-au dus :(
  • Are Politehnica Pește Are Politehnica Pește
    @ddd, se vor bate de la egal cu Aleph și Etno - politică de uliță pe note folclorice.

    În ultimii ani, care mai de care să lanseze televiziune, parcă e invazie. Nici în anii 2000 nu era atât de mult entuziasm și lansare de TV cum vedem astăzi, când există alte O MIE UNA de alternative în online și audiențele televiziunii clasice se duc pe tobogan în jos.

    Curios dacă se păstrează ambele variante sau cea europeană va fi înlocuită cu cea românească, fiind deja prezentă la mai toți operatorii. De obicei, când se lansează ceva pe plan local, dispare originalul internațional, ex: MTV, Discovery, Eurosport, Cartoon Network etc.
  • Are Politehnica Pește Are Politehnica Pește
    Și Profit News se vrea o variantă locală pentru Bloomberg, diferența fiind că, în cazul lor, Clever nu a făcut "parteneriat" (financiar) cu A.S.E.-ul.

Trimite un comentariu

sus